Peste 300 de oameni au alergat la Crosul Click! Sănătate

14 iunie 2015 21:10   Național
Ultima actualizare:

Mişcare în aer liber, distracţie şi multe premii, duminică (14 iunie), la cea de-a VII-a ediţie a Crosului Click! Sănătate.

Încă de la primele ore ale dimineţii, copiii, părinţii şi bunicii au venit pregătiţi pentru alergare în ciuda arşiţei care se anunţase.

După ce s-au înscris la cele şase categorii de vârstă, alergătorii au făcut încălzirea cu antrenorii de la Club Moving.  La fel ca şi la ediţia trecută, cei mici au putut alerga alături de părinţi în cadrul Crosului Familiei. Aşadar, cei peste 300 de participanţi de toate vârstele au parcurs circa 7 km, în jurul Parcului Herăstrău.

Alături de ei au venit şi vedetele Prima TV: Anca Serea împreună cu unul dintre copiii săi, Alexandru Constantin, Diana Bart, dar şi tenismena Andreea Mitu. În plus, atmosfera a fost întreţinută de cântăreaţa Adora. La finalul cursei, participanţii au fost premiaţi cu ceasuri de mână Obaku, vouchere de cumpărături Carrefour Băneasa, tablete Evolio, dar şi produse Sport Partner şi DHS şi cosmetice Yves Rocher.

Mai multe