Peste 400 de gospodării din Alba, afectate de inundaţii

23 iunie 2018 19:52   Național
Ultima actualizare:

Ploile de vineri seara au făcut prăpăd în judeţul Alba.

Aproximativ 430 de case şi gospodării şi 40 de maşini au fost afectate de inundaţii, 12 poduri sau podeţe au fost distruse sau avariate, iar 10 persoane au fost evacuate din locuinţe.

Pompieri, militari şi jandarmi, inclusiv din alte judeţe, au intervenit pentru remedierea situaţiei. Potrivit news.ro, localităţile mai grav afectate sunt Ighiu, Bucerdea, Cricău, în această zonă producându-se o viitură, dar şi Alba Iulia, Blaj şi Sebeş, unde a plouat torenţial, iar canalizarea nu a făcut faţă şi apa a intrat în unele locuinţe şi subsoluri.

De asemenea, sâmbătă dimineaţă nu aveau energie electrică 1.270 de consumatori din zona Ighiu - Bucerdea – Cricău, anunţă adevărul.ro. Şi în localitatea vrânceană Naruja zeci de gospodării au fost inundate vineri seara, în urma unei ploi torenţiale, iar mai multe drumuri, terenuri arabile şi fântâni au fost afectate de vijelie.

Mai multe