Peste 50 de copii cu malformaţii la faţă vor fi operaţi de medici americani, la Craiova

20 mai 2013 12:19   Național
Ultima actualizare:

Săptămâna operaţiilor gratis la Craiova! Peste 50 de copii şi adolescenţi cu malformaţii ale feţei vor fi “reparaţi” de o echipă de chirurgi americani, care a adus inclusiv aparatură, instrumentare şi materiale sanitare.

Echipa de chirurgi, formată din 23 de medici, printre care plasticieni, pediatri şi anestezişti, a fost adusă la Spitalul de Urgenţă din Craiova de o Fundaţie din Statele Unite ale Americii, transmite Mediafax.  

Medicii americani, care fac voluntariat, au adus la Craiova tot ce este necesar pentru realizarea intervenţiilor chirurgicale, respectiv aparatură, instrumentare şi materiale sanitare. “Oricând este binevenit un astfel de schimb de experienţă pentru a vedea cum se practică aceste intervenţii în Statele Unite. Ne bucurăm să avem această oportunitate”, a declarat Andrei Zavate, medic specialist în chirurgie pediatrică.

Peste 250 de pacienţi cu malformaţii au fost înscrişi pe liste pentru a fi operaţi de medicii americani, însă au fost aleşi peste 50 de copii şi adolescenţi, avându-se în vedere vârsta şi gravitatea bolii.

Înainte de a începe operaţiile de chirurgie facială, plastică şi reparatorie, echipa medicală din California a investigat fiecare pacient, a fotografiat zonele care urmează să fie operate şi a programat fiecare intervenţie chirurgicală.

Medicii americani vor sta în România până în 26 mai.

Mai multe