Peste 530.000 euro s-au strâns în campania Orașul Faptelor Bune de la Oradea
Peste 530.000 de euro este suma strânsă în cadrul campaniei Radio ZU - Orașul Faptelor Bune, ediția 2019, sumă valabilă pe 21.12, la ora 18.00. Anul acesta urna din Casa Radio ZU a fost dedicată gemenelor Ingrid și Maya pe de o parte, și micuței Evelyn, pe de altă parte. Ambele povești având nevoie de sume importante de bani pentru a acoperi cheltuielile necesare tratamentelor efectuate în străinătate.
Pentru Ingrid și Maya s-au strâns aproape 50.000 euro în urnă și încă pe atât în conturile fundației Sensiblu și ale părinților, iar pentru micuța Evelyn s-au strâns în urnă peste 140.000 euro, iar în conturile fundației aproape 100.000.
„La ediția asta ne-ați dat pe spate! Sunteți minunați, vă iubim!”
Pe lângă cei trei copii pentru care s-au deschis urne în Casa Radio ZU, montată în Târgul de Crăciun Oradea, cei 8 DJ-i (Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Răzvan Popescu, Flick Domnul Rimă, Adi Mihăilă "The Hitman", Emma Ștefan, Tea Teodorescu și Raluca Benavides) au intrat în direct, pe radio, cu zeci de persoane aflate în nevoie, pe care oameni cu inimă mare din întreaga Românie i-au ajutat. Suma totală strânsă în urma intervențiilor în direct se ridică la un total de aproape 200.000 euro.
Cu siguranță ediția Orașul Faptelor Bune 2019 va rămâne în istoria campaniei ca fiind cea care a înregistrat recorduri absolute. Povestea micuței Evelyn, spre exemplu, vine cu primul - 140.000 de euro strânși în urna montată în casa Radio ZU bate recordul de anul trecut, 73.000 de euro pentru Sara. De asemenea, povestea Biancăi pentru care Îngerii din Orașul Faptelor Bune s-au mobilizat și în doar două ore de emisie live cu Buzdu, Morar, Popescu și Flick au reușit să strângă 70.000 de euro, suma de care tânăra juristă are nevoie pentru operația programată în Statele Unite ale Americii.
„Hai să facem pași pentru copilași”, acțiunea propusă de Mihai Morar celor care împart aceeași pasiune cu el, alergatul, a adus un nou record. Peste 100 de oameni i s-au alăturat DJ-ului Radio ZU în cei 9 km de alergare prin Oradea, iar „biletul” de înscriere a fost donația în urna gemenelor Ingrid și Maya. În plus, donațiile acestei acțiuni au fost completate de cea făcută de un Înger din Orașul Faptelor Bune care pentru fiecare participant la alergare a donat 1 euro pe kilometru, aproximativ 800 de euro per total.
Asemenea anilor trecuți, fiecare zi de fapte bune s-a încheiat cu câte un show de excepție susținut de ZUper artiștii momentului. În cele 7 zile, pe scena din Orașul Faptelor Bune au urcat: Edward Sanda, Mark Stam, Vescan, Andreea Olaru, Mira, Adda, Sore, DJ Project, Minelli, Alexandra Stan, Lino, Ruby, Randi, Antonia, Ami, Nicole Cherry, Alex Velea, Noaptea Tarziu, Jo, Alina Eremia, The Motans, Liviu Teodorescu, Delia, Spike, Smiley, Carla's Dreams, Irina Rimes și Lora.
Citește și:
Mihai Morar a alergat 9 km pentru copiii bolnavi! 100 de alți oameni l-au urmat
Mihai Morar face fapte bune la Oradea. Motivul pentru care se cazează într-o casă de sticlă