Peste două tone de cocaină, descoperite în Portul Constanța
30 iunie 2016 19:13
Național
Ultima actualizare:
Joi, 30 iunie, au fost descoperite peste două tone de cocaină în Portul Constanța. Gigantica încărcătură de 2300 de kilograme a ajuns cu un vapor din America de Sud.
Procurorii DIICOT au făcut captura-record după o anchetă minuțioasă și îndelungată cu privire la o rețea specializată în traficul de droguri la nivel mondial, anunță DIGI24. Cocaina cu o puritate de 60% era ascunsă într-un cointainer al unui vas care a ajuns în Portul Constanța. Dacă ar fi ajuns pe piață, drogurile ar fi costat zeci de milioane de euro.
Acum mai bine de șapte ani, tot în Constanța, cu un vapor brazilian, a ajuns o tonă de cocaină. Așa se face că transportul descoperit joi, 30 iunie, este cea mai mare captură de droguri din Portul Constanța.