Petre Roman, la Parchet pentru inculparea din dosarul Mineriadei

17 ianuarie 2017 10:22   Național
Ultima actualizare:

Fostul premier Petre Roman a venit, marţi, la Parchetul instanţei supreme pentru ca procurorii militari să îi aducă la cunoştinţă că este inculpat în dosarul Mineriadei, informează News.ro. El este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, alături de mai multe persoane, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Miron Cozma.

Petre Roman a ajuns la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) în jurul orei 9.30 şi la intrare nu a vrut să facă nicio declaraţie despre punerea sa sub acuzare în dosarul Mineriadei.

Procurorii militari l-au citat pe Petre Roman să se prezinte marţi la PICCJ pentru a i se aduce la cunoştinţă că i s-a schimbat încadrarea din suspect în inculpat în dosarul Mineriadei şi că este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

Procurorii militari cheamă la audieri toate persoanele puse sub acuzare în acest dosar.

Luni a fost la PICCJ Ion Iliescu, avocatul acestuia spunând că fostul preşedinte nu a dat declaraţii în dosarul Mineriadei, ci a luat la cunoştinţă că i s-a schimbat încadrarea în inculpat şi că este învinuit de infracţiuni contra umanităţii, urmând să îşi pregătească apărarea.

Începând din 11 ianuarie au fost la PICCJ pentru a lua la cunoştinţă că sunt inculpaţi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului-ministru în iunie 1990, şi Miron Cozma, toţi fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Şi Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în iunie 1990, a fost audiat în calitate de martor în acest dosar.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, în 29 decembrie 2016, că dosarul Mineriadei este în faza finală, soluţia urmând să fie dată în primele luni ale anului 2017, după ce vor fi administrate probele rămase şi vor fi verificate apărările.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

Mai multe