Petre Țuțea, ”un român absolut”. 28 de ani de la moartea filosofului

Puțini oameni l-au cunoscut pe Petre Țuțea înainte de 1989. Însă, după Revoluție Domnul Petrache a strălucit, a devenit idol al tinerilor de atunci, deși avea deja 87 de ani. I s-a spus ”Ultimul Socrate” și ”un român absolut”. A murit pe 3 decembrie 1991, la 89 de ani, sărac și bolnav de Parkinson.

Despre Petre Ţuţea s-a spus că a fost ”un român absolut”. În tinerețe a fost comunist convins, apoi condamnat pentru legionarism, pentru a muri în 1991 sub steagul galben al PNL. A fost adulat în anii ’90, când Marian Munteanu, liderul studenților de atunci, l-a adus pe Petre Țuțea în atenția protestatarilor din Piața Universității.

I s-a spus ”Ultimul Socrate” și întrebat cum a suportat 13 ani de temniță comunistă.  Însă, Petre Țuțea a ezitat să răspundă. În cele din urmă, a spus doar concluzia despre comuniști: ”Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți.”

Petre Țuțea a evitat tot timpul să spună prin ce experiențe cumplite a trecut în temnițele comuniste, timp de 13 ani.

”Petre Țuțea a făcut parte din generația teribilă a lui Nae Ionescu. A fost băiat de popă, de la țară, din Boteni, Muscel. Tatăl lui a murit când era mic, iar pe el l-au trimis la școla militară. Acolo s-a remarcat, fiind mai isteț. A făcut liceul la Cluj, apoi Facultatea de Drept. Pentru că era remarcabil a fost trimis să studieze la Berlin. Acolo a cunoscut pe cei mai mari economiști și vârfurile spiritualității germane. Eu l-am cunoscut în pușcărie. El era cunoscut în București înainte de pușcărie, ca geniul Bucureștiului, un geniu oral. L-am cunoscut în 1952, la Jilava. După aceea, la Aiud am stat împreună. Comandantul închisorii, Crăciun, zicea: «Domnule Țuțea, înainte de a te cunoaște voiam să te omor, că-mi erai adversar, dar acum, că te cunosc, nici măcar ca adversar nu o mai pot face». După pușcărie avea un ajutor social și Uniunea Scriitorilor i-a mai dat o sumă mică. I-a dat-o Zaharia Stancu pentru că și Țuțea, când a fost la putere, în timpul guvernului legionar, la Ministerul Economiei, le dăduse multe scriitorilor. Între Nea Petrache și profesorii universitari de atunci era o imensă diferență. Ear fi trebuit să se mai nască de câteva ori ca să aibă acces la ideile la care avea acces Petre Țuțea. Avea grație divină, șarm și un deosebit interes pentru ceea ce animat generația lui”, a povestit scriitorul Marcel Petrișor.

Petre Țuțea, biografia

Petre Ţuţea se naşte la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muşcel, (judeţul Argeş). Urmează liceul la Câmpulung Muscel, şi la Cluj. Tot la Cluj face şi Facultatea de Drept, unde îşi ia titlul de doctor în ştiinţe juridice. În perioada studenţiei devine un comunist convins şi scrie la revista “Stânga”.

Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale şi este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta şi Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali:Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica şi alţii. Colaborează la revista “Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influenţa acestor personalităţi ale culturii româneşti îi va marca viaţa. Ţuţea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar.

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956.

În cei 13 ani de temniţă trece prin închisorile Malmaison, Aiud, Jilava şi Ocnele Mari.

Petre Țuțea, filozofie în Cişmigiu

Petre Ţuţea a fost eliberat din închisoare în 1964, cu sănătatea şubrezită. Cu greu şi-a găsit o garsonieră la etajul opt al unui bloc de lângă parcul Cişmigiu, din Bucureşti. În parc practica un  tip de activitate didactică precum vechii filozofi greci: se plimba cu tinerii pe alei, învăţându-i diferenţa dintre lumina soarelui în amurg şi la răsărit, între prostie şi spirit, între necredinţă şi credinţă, scrie historia.ro.

A publicat articole (majoritatea sub pseudonim) în revistele de cultură şi a supravieţuit datorită meselor gratuite de la cantina Uniunii Scriitorilor.

Petre Țuțea, sfârșitul

După decembrie 1989, cunoaşte o popularitate fulminantă. Primeşte în garsoniera sa zeci de ziarişti, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: ţuţismul.

Ţuţea moare la 3 decembrie 1991, dimineaţa. Avea 89 de ani și bolnav de Parkinson. Este dus de la Bucureşti la Boteniul natal cu o maşină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenţi la înmormântare susţin că nici măcar nu erau boi. Erau vaci.

Petre Ţuţea a publicat câteva cărţi, dar talentul lui nu e acela de scriitor, ci de orator.

Petre Ţuţea, declarații memorabile

• ”Eram un prost. La vârsta la care Eminescu scria «Luceafărul», eu jucam ţurca marxistă”.
•  “Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!”.
• “O babă murdară pe picioare, care sta în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu. Baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”.
• A explicat cum a devenit membru PNL după 1990. “Dacă a urcat până la mine ditamai animalul (n.r. Dan Amedeo Lăzărescu), din delicatete... i-am semnat adeziunea”. Legenda spune că liftul nu a funcţionat în ziua cu princina, iar Ţuţea a fost înduioşat de efortul lui Lazarescu, care, la 72 de ani, urcase pe scări opt etaje pentru el.
• ”Nu mă tem de moarte. Mă tem de însingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile şi victoriile acestei ţări, mă simt ca un par în mijlocul furtunii. Singura nădejde este că, om cum sunt, Dumnezeu mă iubeşte şi aşa.”
• ”Dacă nu ar fi religia, ar trebui să ne sinucidem pentru că nu ar trăi confortabil decăt geniile. Religia îi aseamănă pe Niță Ion cu Kant.”
• ”Cineva m-a asemuit cu Socrate, cel care a vorbit și nu a scris nimic/ Totuși, și din vorbe trebuie să rămână ceva. Esența. Eu nu mă socotesc decât o oarecare ființă gânditoare.”
• ”Macedo-românii nu sunt români! Sunt super-români. Români absoluți. Atât îs de loviți și de goniți, că au un instinct național de fiare hăituite.”
• ”Noi n-am bravat pușcăria. Ne-am dat seama că este primejdie. Am crezut că este posibil să ne gândim cum vrem sub comuniști și nu s-a putut. Am învățat că omul este un animal stupid care confiscă libertatea semenilor lui.”

Citește și:

Înainte de a i se opri inima, Emil Hossu a protestat în Piața Universității

Torționarul Alexandru Vișinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare