Pică ministrul Carmen Dan? Azi e moțiune în Parlament

11 septembrie 2018 13:25   Național
Ultima actualizare:

Deputaţii dezbat astăzi, 11 septembrie, moţiunea depusă de PNL împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru violenţele din Piaţa Victoriei, din 10 august. Aceasta este intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”.

Dezbaterea pentru moțiunea simplă va începe la ora 16.00, iar mâine este prevăzut votul final. ”Sperăm ca cei care în PSD sunt îngrijoraţi cu privire la derapajele instituţionale din Ministerul de Interne şi folosirea acestei instituţii în scop de poliţie politică, atât împotriva adversarilor, cât şi a colegilor de partid, dar mai ales împotriva românilor de rând, să voteze această moţiune simplă. Ministrul de Interne ar trebui să înţeleagă că trebuie să plece din fruntea acestei instituţii”, a declarat Raluca Turcan, prim-vicepreşedintele PNL.

Potrivit textului moţiunii, ”într-o ţară normală, în care funcţionează răspunderea politică şi morală, această moţiune se încheia aici, iar ministrul Afacerilor Interne, fără să mai aştepte un vot de blam din partea fiecărui parlamentar prezent, ar fi plecat acasă, în intimitatea propriilor prize. Pentru că ar fi imposibil să avem un asemenea lanţ de erori, care denotă deja premeditare, fără să avem şi o răspundere managerial”.

”Cum să lovești în cap cetăţeni nevinovaţi?”

De asemenea, liberalii se întreabă "cum să loveşti în cap cetăţeni nevinovaţi, fără ca nimeni să te poată recunoaşte, pentru că ai avut grijă să îţi acoperi numărul de identificare, cu binecuvântarea şefilor? Cum să foloseşti gaze iritante la câţiva centimetri de faţa unor femei căzute? Cum să ataci fără discernământ turişti care nu aveau nici o legătură cu protestul din Piaţa Victoriei?”

PNL critică şi faptul că maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei, a fost împuternicit să ocupe, timp de şase luni, funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Totodată, aceştia contestă şi că PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august şi a refuzat chemarea premierului în Parlament pe acelaşi subiect.

Premierul trebuie să fie de acord cu demiterea ministrului prin moțiune

Printre nemulţumiri se numără şi faptul că raportul privind intervenţia Jandarmieriei este încă secret.

Aproximativ 800 de plângeri împotriva Jandarmeriei au fost depuse la Parchetul General în urma violenţelor din Piaţa Victoriei și până acum au fost audiați prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, viceprimarul Aurelian Bădulescu și primarul general Gabriela Firea.

Chiar dacă moțiunea va trece, nu este obligatoriu ca ministrul Carmen Dan să fie demis. E nevoie de acordul premierului Viorica Dăncilă, care, în mod normal, ar trebui să-l dea.  

Mai multe