Pictează tablouri pe scoarţă de copac

28 decembrie 2011 18:08   Național
Ultima actualizare:

Un strungar din Craiova face picturi mai puţin obişnuite în România. El realizează peisaje pe scoarţa de plop. Deşi totul a pornit ca o pasiune, acum câştigă şi bani de pe urma desenelor. Preţul unei astfel de picturi porneşte de la 5 lei şi ajunge la 30 de lei.

Florin Vîlcu spune că ideea de a se apuca de aceste picturi i-a venit în urmă cu şase ani, dintr-o întâmplare.

„Câutând materiale ca să bag la foc, după ce s-au uscat am văzut o scoarţă care era interesantă. M-am gândit că merge de pictură. Am făcut un copac, tot era scoarţă de copac. De atunci, părinţii şi prietenii, când găsesc aceste scoarţe, le păstrează special pentru mine", povesteşte craioveanul.

Şi-a amenajat atelierul de lucru în casa unde locuieşte. Deşi încăperea unde face aceste opere de artă nu are mai mult de nouă metri pătraţi, artistul se descurcă de minune. Aşa a ajuns să ducă la bun sfârşit ultima pictură, un peisaj reprezentând un apus, în mai puţin de cinci minute.

„Este potrivit pentru un cadou. Aici este şi un copac, care înseamnă trăinicie. Dar de obicei îmi ia vreo două ore să fac o pictură", explică artistul. Spune că de cele mai multe ori forma scoarţei îi şi dă ideea pentru pictură.

„Dacă este mai lungă, pot să fac un copac, dacă e mai lată, pot face o icoană. Şi denivelările mă ajută. De exemplu, pe o crăpătură pot să realizez un copac, iar crăpătura pare să fie chiar a pomului, să fie naturală", explică olteanul care, între timp, şi-a atras toată familia către acest mod de a picta.

„Şi soţia mea pictează pe scoarţă de copac atunci când e liberă. Face ţărăncuţe. Băiatul meu mă ajută, e talentat", recunoaşte doljeanul, căruia i-au trecut prin mână sute de bucăţi de scoarţă.

De şapte ani, sculptează în coarne de bivol

Şi un hunedorean de 81 de ani a găsit un mod de a-şi umple timpul liber, după ce a ieşit la pensie.

Mihai Lapşinschi a vândut multe dintre sculpturi prietenilor

Mihai Lapşinschi realizează sculpturi în oase de bovine. În câţiva ani de la debut, camera lui a devenit un adevărat sanctuar, majoritatea temelor alese fiind cele religioase.

„Iau cornul de bovină şi îmi imaginez ceea ce ar putea să devină. Aşa am ajuns să sculptez troiţe, călugări, sau să simbolizez cruci. Apoi lucrările au devenit din ce în ce mai complexe", a povestit bătrânul.

Mai multe