Piedone nu poate candida la primărie. Decizia este definitivă
Visul lui Cristian Popescu Piedone de a candida la un nou mandat de primar în Sectorul 4 al Capitalei a fost spulberat de o decizie a Tribunalului București.
Tribunalul a admis contestația avocatului Gheorghe Piperea, care a pus la îndoială prima decizie a Judecătoriei Sectorului 4, care anunțase că Piedone poate candida din nou la funcţia din care s-a retras după tragedia din Colectiv, anunță DIGI 24.
Decizia Tribunalului București este definitivă, așa că Piedone nu poate redeveni primar.
Și-a anunțat candidatura pe Facebook
În 13 aprilie, fostul primar a anunțat că va candida pentru un nou mandat la Sectorul 4, deși cu ceva timp în urmă spusese că se retrage din viața politică, ca urmare a tragediei din Clubul Colectiv: ”Astăzi am făcut un pas care nu mi-a fost uşor: mi-am depus candidatura pentru Primăria Sectorului 4. Singurii care au fost prezenţi alături de mine au fost copiii mei: Ana şi Vlad, pentru că familia mi-a oferit sprijinul de care aveam nevoie şi mi-a dat curajul de a merge mai departe", a scris Cristian Popescu Piedone pe Facebook.