Piloţii români nu sunt antrenaţi să aterizeze pe ceaţă
Zboruri întârziate, curse anulate sau direcţionate către alte aeroporturi, mii de pasageri lăsaţi de izbelişte prin aeroporturi. Se întâmplă mai ales pe vreme ceţoasă. Asta pentru că nu toţi piloţii sunt instruiţi să se descurce în condiţii de vizibilitate redusă.
Trei curse au fost anulate ieri pe Aeroportul Henri Coandă- Otopeni, iar alte şase au avut întârzieri semnificative. Asta după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe zboruri au fost afectate de vremea ceţoasă, aeronavele fiind nevoite să aterizeze pe alte aeroporturi din ţară.
Pilotul Adrian Iovan, cu o experienţă de zbor de peste 17.000 de ore, a explicat, pentru Click!, care sunt cauzele care dau peste cap traficul aerian în condiţii de vizibilitate redusă. „În primul rând, puţini piloţi sunt certificaţi să opereze în condiţii de vizibilitate 0.
În funcţie de categoria pentru care sunt autorizaţi, ei pot ateriza la o anumită vizibilitate. Dacă eşti certificat să aterizezi la o vizibilitate de 500 de metri pe înălţime, spre exemplu, nu ai cum să aduci aeronava la sol când cei din turnul de control raportează o vizibilitate sub 200 de metri.
Ca să nu pui în pericol siguranţa pasagerilor, amâni aterizarea! În această situaţie se găsesc mai ales piloţii companiilor low-cost, pentru că angajatorul nu îşi permite sau nu vrea să bage bani în specializarea personalului, care costă destul de mult", spune Iovan. O altă problemă care poate pune în dificultate zborul pe timp de ceaţă constă în lipsa dispozitivelor speciale, mai ales la aeronavele de tip ATR (cu elice), folosite pe rute interne.
Este vorba de aşa-numitul ILS (instrument landing system), un receptor amplasat la bordul aeronavei, care, conectat la dispozitivul de pe aeroport, transmite către pilotul automat toate datele necesare aterizării. Informaţiile au fost confirmate de Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, care a arătat că Tarom a anulat ieri trei curse operate de aeronavele ATR pe rutele Bucureşti - Timişoara - Bucureşti, Bucureşti - Cluj - Bucureşti, Bucureşti - Iaşi - Bucureşti.
Ungaria, Bulgaria, Anglia, Croaţia, Slovenia şi Franţa sunt sub nămeţi. Ninsorile au afectat Europa în ultimele zile. Mai multe ţări sunt confruntate cu probleme din acest motiv, în special traficul feroviar şi rutier a fost dat peste cap de ninsorile abundente.
FRANŢA
În Ungaria, au fost o mulţime de accidente, în Bulgaria au fost avalanşe, în timp ce în Marea Britanie şi Franţa meteorologii au lansat avertizări pentru regiuni extinse, pentru ninsori şi vânt puternic. MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească sau să tranziteze Ungaria, Croaţia şi Slovenia că se circulă dificil, în condiţii de iarnă.
Austria
În Franţa, a fost emis „cod portocaliu" de viscol, ninsori şi polei, ca şi în Croaţia. La noi, ninsorile ajung în cursul nopţii de joi, dar - atenţie! - până atunci avem ploi. Meteorologii români au anunţat căderi importante de zăpadă, de vineri, până marţi, în toată ţara. (M. Dohi)
Germania