Planta sălbatică ce ar putea ajuta în tratamentul COVID-19, studiată şi de cercetătorii români
O plantă din flora spontană ar putea ajuta la tratarea COVID-19. Artemisia annua, sau pelinul dulce, stă la baza unui medicament pentru malarie pus la punct de o cercetătoare din China, recompensată cu Premiul Nobel pentru această descoperire. Planta este studiată şi de specialiştii Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău.
Mai multe soiuri de pelin se află în studiu la staţiunea experimentală din Buzău, în laboratorul condus de cercetătorul Costel Vânătoru. Pelinul dulce le atrage mai mult atenţia, deoarece soiul a fost nominalizat de mai multe institute medicale ca având puternice efecte curative. O cercetătoare din China a luat Premiului Nobel, în 2015, după ce a produs un medicament pentru malarie din această plantă. „Are un miros puternic, înţepător chiar, aş putea spune un miros bărbătesc, uşor dur. Gustul dulceag şi, sigur, amărui. Este luată în studiu în întreaga lume, în America e studiată chiar pentru HIV, apreciată şi ca plantă analgezică, antivirală, antioxidantă”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea Experimentală Buzău, potrivit adevarul.ro.
Pelinul are şi proprietăţi antiparazitare
În România, pelinul se află în flora spontană, Artemisia annua de la noi fiind întâlnită în zonele dure şi mai aride. De aceea, cercetătorul buzoian spune că trebuie studiată din multe puncte de vedere, ea având, pe lângă beneficii interesante în domeniul medical, şi proprietatea de a rezista la secetă. „Noi o întâlnim în flora spontană, nu-i acordăm atenţia cuvenită, însă în trecut planta era mai mult cunoscută şi apreciată decât în prezent. Orice rană în trecut, orice lovitură, era spălată cu tinctură de pelin. Practic o putem numi betadina de altădată a românilor”, spune Vânătoru.
Pelinul românesc, care este înrudit cu cel chinezesc, are şi el puternice proprietăţi antiparazitare. Studiile ştiinţifice arată, de asemenea, că artemisinina din pelin poate ucide şi celulele de cancer. Mai nou, artemisinina este o promisiune în lupta contra noului coronavirus. De la începutul crizei sanitare, numeroase institute medicale şi chiar lideri de stat au vorbit deseori despre Artemisia annua, pelinul dulce, ca despre un leac-minune împotriva noului coronavirus. Cercetătorul Costel Vânătoru, specialist în horticultură, susţine că există mult adevăr în opiniile celor care cred în proprietăţile pelinului dulce.