Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), depus la Bruxelles. Unde se vor duce cele 29 de miliarde de euro
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) urmează să fie depus, luni, la Bruxelles. Iată cele mai importante sectoare economice unde vor fi distribuiți banii.
Guvernul Florin Cîțu urmează să depună luni, la Bruxelles, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă detaliile despre modul în care România vrea să cheltuiască cele peste 29 de miliarde de lei vor fi prezentate miercuri, 2 iunie, scrie HotNews.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cum vor fi distribuii banii
29,2 miliarde de euro ar putea primi România pentru redresare economică, iar banii vor fi împărțiți pe domenii de activitate și sectoare economice. Se pare că suma cea mai mare va ajunge la transporturi.
Managementul apei - 1,9 miliarde de euro
- construirea de rețele de apă- 1630 km în localități cu peste 2000 locuitori
- construirea a 2000 km rețele de canalizare în localități peste 2000 locuitori și 470 de km de rețele de canalizare în localități sub 2000 de locuitori
- conectarea a 100.000 de gospodării la rețele de apă și canalizare prin programul național "Prima conectare la apă și canalizare"
- Realizarea cadastrului apelor
Împăduriri și protejarea biodiversității - 1,3 miliarde euro
- 45.000 de hectare noi de pădure
- actualizarea planurilor de management pentru 250 arii naturale protejate
- 10.000 hectare habitate naturale refăcute
Managementul deșeurilor - 1,1 miliarde euro
- dezvoltarea capacității de monitorizare și control a Gărzii de Mediu
- 550 echipamente de monitorizare a poluării aerului
- 15 sisteme județene de gestionare a deșeurilor modernizate
Transport sustenabil(rutier, feroviar, metrou) - 7,6 miliarde euro
- 434 de kilometri de autostradă construiți;
- 625 ha de perdele forestiere liniare în lungul autostrăzilor nou construite;
- 45% din punctele negre ale siguranței rutiere eliminate;
- 311 km de cale ferată modernizată;
- 311 km de cale ferată cu sistem ERTMS 2;
- 110 km de cale ferată electrificată;
- 2534 km de cale ferată pe care viteza comercială crește cu 15% prin lucrări de reînnoire;
- 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare.
- 15.6 km de rețea nouă de metrou;
- 15 stații noi;
- 30 de rame.
Reforme fiscale și reforma sistemului de pensii - 682 milioane euro
• Pensiile speciale sunt limitate
• Un sistem nou bazat pe o formulă stabilă de beneficii și o indexare automată a pensiilor
• Reforme în politica fiscală. Adoptarea de măsuri pentru a crește veniturile la buget, optimizarea cheltuielilor, asigurarea aplicării sustenabilității fiscale.
Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, și reforma companiilor de stat - 1,7 miliarde euro
- 4.000 de contracte de finanțare pentru digitalizarea IMM-urilor
- 280 de contracte de finanțare pentru ajutarea firmelor din România în procesul de listare la bursa
- Un Fond de Fonduri creat, pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes
- Garanție de portofoliu pentru Acțiune climatică
- 10 institute de cercetare finanțate pentru excelență, printr-un proiect pilot
Turism și cultură - 200 milioane euro
- 12 rute (trasee) culturale dezvoltate și marcate
- 8 muzee construite/reabilitate și puse în valoare
- 20 destinații turistice verzi vor fi certificate
- 15 milioane de turiști români și 4 milioane de turiști străini vor vizita țara, anual.
Fondul pentru spitale și pentru creșterea accesului la sănătate - 2,4 miliarde euro
- 3 reforme și 2 investiții
- 30 spitale extinse/renovate
- 200 de centre comunitare construite sau renovate, care au dotări noi și personal
- 3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate
- 10 secții de terapie intensivă nou-născuți dotate, inclusiv cu ambulanță transport nou-născuți (pentru centrele regionale).
Reforme în domeniul social - 233 milioane euro
- centre de zi pentru prevenirea abandonului familial
- venitul minim de incluziune
- sistemul de tichete pentru formalizarea muncii
România educată - 3,6 miliarde euro
- 2400 de elevi vor beneficia de sprijin să intre în programe de studiu în regim dual
- 50 de școli noi, neutre energetic
- 2.000 de microbuze verzi pentru transportul elevilor
- 83.000 de săli de clasă dotate cu mobilier
- 1150 SMART Lab-uri achizitionate pentru unitatile de invatamant de nivel gimnazial si liceal
- 6.000 de școli care au primit resurse și tehnologie pentru dotarea laboratoarelor de informatică și pentru derularea învățării în format virtual
- 130 de creșe construite și operaționalizate