Plătește întreținerea la timp! La trei restanțe pierzi casa
Iarna vine cu facturi uriașe la întreținere și sunt șanse mari ca mulți români să rămână fără casă. Din această toamnă, președinții de bloc au dreptul să le pună ipotecă pe apartament celor care au cel puțin trei restanțe.
Din 28 septembrie, a intrat în vigoare Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.
Potrivit acesteia, restanțierii la întreținere rămân fără casă.
Președintele sau administratorul este obligat să ceară notarea în cartea funciară a datoriilor mai vechi de trei luni care depășesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, adică 1.900 de lei.
Datoriile vor fi trecute în cartea funciară
După sesizare birourile de cadastru și publicitate imobiliară vor trece debitele în cartea funciară a locuințelor, astfel că asociația de proprietari va avea ipotecă legală asupra apartamentelor, precum și asupra bunurilor aflate în interior.
Următorul pas este ca președintele de asociație să înscrie ipoteca în cartea funciară, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuție din care rezultă suma datorată cu titlu de restanță.
Ipoteca se radiază la cererea președintelui de bloc sau a proprietarului după ce s-a făcut dovada că s-a plătit restanța la întreținiere.
Ce zic asociațiile de proprietari
”Modificările dacă nu sunt cunoscute de marea masă a populației pot aduce prejudicii grave atât din punct de vedere financiar, moral sau de orice natură locatarilor care se pot trezi în situații critice, până într-acolo încât își pot pierde locuințele. Este știut că perioada de iarnă este foarte dificilă pentru mulți locatari, cheltuielile cu întreținerea depășind de multe ori veniturile acestora. Noua lege nu face decât să pună multă presiune pe președinții și administratorii de blocuri și implicit va crea situații conflictual”, a declarat Ottavio Șerbănescu, CEO Cresida.
Cei care nu vor duce la îndeplinire noile sarcini vor fi amendați. În România, sunt peste 150.000 de asociații de proprietari.
Alte obligații ale președinților de bloc
- Asociațiile sunt obligate să prezinte proprietarilor fotocopii ale documentelor solicitate. Dacă un proprietar solicită toate actele din ultimii zece ani, președintele trebuie să meargă la un centru de copiere, să facă fotocopii după 120 de dosare a câte 40-50 de pagini fiecare, pe banii solicitantului și să i le pună la dispoziție în termen de 5 zile. Altfel, e amendat cu o sumă cuprinsă între 2.500 și 5.000 de lei;
- Convocarea adunărilor generale se va face pe bază de tabel obligatoriu. Celor care nu apucă să semneze din diferite motive, trebuie să li se trimită scrisori recomandate cu conținut declarat și confirmare de primire. Cine nu o face este de asemenea amendat;
- Nu se mai pot încredința spre folosință exclusivă (chiar și contra cost) părți din proprietatea comună către proprietari, deoarece este necesar acordul tuturor proprietarilor. În schimb, închirieri se pot face către terțe persoane, deoarece este necesar doar acordul a 2/3 dintre membri;
- Deși cenzorul trebuie să aibă pregătire economică, trebuie să participe la ședințele de comitet executiv și la adunările generale și să asigure legalitatea acestora;
- Casierul trebuie să emită chitanță separată pentru fiecare fond. Dacă sunt trei-patru fonduri într-o lună, casierul trebuie să emită 4-5 chitanțe pentru fiecare proprietar;
- În casa de marcat trebuie să existe un plafon lunar de 1.000 de lei.