Plecat în concediu cu amanta, dat dispărut de soţie
Oamenii au fost cu atât mai îngrijoraţi, cu cât cea care a alertat poliţiştii a fost însăşi soţia, medicul Manoela Olteanu.
„M-a anunţat că a plecat într-o anchetă, la Craiova. De duminică nu mai ştiu nimic de el. Primise nenumărate ameninţări cu moartea şi am trecut prin momente de groază", povesteşte Manoela Olteanu.
Poliţiştii au reuşit să-i dea de urmă abia ieri. „Ne-a spus că este sănătos şi că a plecat în concediu", spun oamenii legii. Şeful Secţiei Penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ a avut marea surpriză să afle, ieri, ca a fost declarat dispărut şi că toată lumea îl caută.
Nedumerirea sa a fost cu atât mai mare, cu cât susţine că-şi anunţase soţia, din timp, că va lipsi de acasă.
Manoela Olteanu crede că dispariţia misterioasă a acestuia se justifică prin existenţa unei alte femei. „Luni m-am dus la Parchet şi am aflat că e în concediu. Mie mi-a spus că şefa lui nu poate să-i dea concediu pentru că sunt multe dosare de anchetat", povesteşte femeia. Doctoriţa Olteanu este revoltată acum.
„Eu ştiu aşa: dacă pleci cu amanta în concediu, suni acasă să te asiguri că nu e o problemă şi să nu dai de bănuit. Am înţeles că iubita soţului meu ar fi patroana unui restaurant din oraş, pe care o cunosc pentru că mi-a fost pacientă. Un coleg de-al lui mi-a spus că duminică dimineaţă i-a văzut în Bacău", spune Manoela.