Ploi pe arii extinse şi vreme în răcire, marţi şi miercuri, în toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind înregistrarea de ploi pe arii extinse, cantităţile de apă ajungând izolat chiar şi la 40 de litri pe metru pătrat, vremea devenind rece pentru această perioadă din an, în zilele de marţi (28 aprilie) şi miercuri.
ANM informează că, începând de marţi dimineaţă, de la ora 10.00, şi până miercuri, la ora 20.00, se vor înregistra temperaturi scăzute la nivelul întregii ţări, dar şi ploi pe arii extinse.
"În intervalul menţionat, aria ploilor se va extinde dinspre sud-vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în vest, nord şi centru, precum şi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. Vor fi şi descărcări electrice şi condiţii ca izolat să cadă grindină. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu rafale ce vor depăşi 50 km/h, în special în sud şi est, precum şi la munte", conform sursei citate.
Valorile termice vor scădea în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice, nordice şi centrale, pe parcursul zilei de miercuri, vremea va deveni rece pentru această perioadă din an, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.