Ploi și frig până la 25 octombrie

13 octombrie 2015 9:45   Național
Ultima actualizare:

Este foarte frig pentru această dată, iar meteorologii spun că vremea se va îndrepta de joi, dar numai pentru weekend, apoi ne lovește o nouă repriză de vreme rece și ploi.

În perioada 15 -18 octombrie se va încălzi apreciabil, apoi vremea rece și umedă se va întoarce, spun meteorologii britanici de la Centrul European de Prognoză. Iată estimările pentru țara noastră.

BANAT. CRIȘANA. MARAMUREȘ. Astăzi, 13 octombrie, și în următoarele zile va fi mai rece decât ar fi firesc la această dată, cu temperaturi de 12 -14 grade. De joi, până luni, se va încălzi și este posibil să se înregistreze până la 17 -20 de grade, la prânz. Însă, de sâmbătă, 17 octombrie, de la o zi la alta, scad temperaturile astfel încât în 25 octombrie vor fi cel mult 10 grade ziua și 2 - 4 grade în timpul nopții. Pe toată perioada sunt condiții de ploi slabe.

TRANSILVANIA. Va fi frig până miercuri, 14 octombrie, când începe să se încălzească treptat, până la 16 grade. Din 17 octombrie, se va răci din nou, de la o zi la alta, iar până la 25 octombrie vor fi din nou valori de maximum 8 grade ziua și în jur de 2 grade noaptea. Vor mai fi precipitații până joi, 15 octombrie, apoi după 19 octombrie, sub formă de lapoviță.

MOLDOVA. Vor continua ploile și lapovițele, apoi se vor semnala burnițe, cu caracter local. Până joi, 15 octombrie, va fi rece, cu temperaturi de cel mult 10 grade și minime de 1 - 4 grade. În perioada 15 -20 octombrie, se va încălzi, până la valori de 12 -15 grade ziua și 4 -8 grade noaptea.  Va urma o nouă scădere a temperaturilor, astfel încât la 25 octombrie vor fi cel mult 8 -10 grade.

DOBROGEA. Abia din 15 octombrie se va încălzi, până la 16 -19 grade. Din 20 octombrie vor crește șansele de ploaie și temperaturile vor coborî până la 12 grade.

MUNTENIA. OLTENIA. În perioada 15 – 21 octombrie, vremea se va încălzi, până la 15 -18 grade ziua și 6 -10 grade noaptea. Apoi este prognozată o nouă răcire, până la cel mult 10 -14 grade. După 20 octombrie sunt șanse de ploaie.

LA MUNTE. Frig, până joi, 15 octombrie, cu doar 3 -7 grade ziua și zero grade pe timpul nopților. Apoi, se încălzește ușor, temperaturile vor urca până la 6 -10 grade. Zilele acestea vor fi precipitații mixte, iar după 18 octombrie sunt condiții de ploaie, lapoviță și ninsoare.

Mai multe