Ploile torențiale și furtunile au făcut ravagii în Europa

4 septembrie 2014 23:43   Național
Ultima actualizare:

Un ciclon mediteranean, format deasupra Mării Adriatice, a traversat Europa și a făcut ravagii în mai multe țări.

Acesta a adus ploi torențiale și furtuni puternice în Bulgaria, Serbia, Grecia și România. Centrul ciclonului a fost, însă, în sudul Bulgariei și în Grecia, unde, miercuri, natura s-a dezlănțuit. În Insula Thassos, unde mii de români își petrec încă vacanța, a fost prăpăd. Șuvoaiele de apă au măturat totul în calea lor. Au umplut străzile și curțile localnicilor și pensiunilor și au luat mașinile pe sus, unele fiind duse în mare. În România, ciclonul a traversat sud-vestul țării. Cel mai afectat județ a fost Mehedinți.

Aici, Podul Ilişova, de la ieşire din Şviniţa spre Moldova Nouă, a fost luat de viitura care a venit puternic de pe versantul muntos. De asemenea, în localităţile Eibenthal şi Baia Nouă, 28 de curţi şi grădini au fost inundate. De astăzi, vremea se îndreaptă și se încălzește, ajungându-se, la mijlocul săptămânii viitoare, chiar la maxime de 30˚C, în unele zone.

Mai multe