Plouă cu bani europeni. Ce planuri are Robert Negoiță cu blocurile din Sectorul 3
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat vineri, în cadrul unei vizite în cartierul Titan, că autoritatea locală are ca prioritate în actualul mandat continuarea programului de termoizolare a blocurilor. Edilul a explicat că primăria a depus proiecte pentru reabilitarea termică a imobilelor cu bani europeni în valoare de 200 de milioane de euro. Care e stadiul lucrărilor și cât au economisit locatarii la întreținere după termoizolare.
Nu mai puțin de 1.200 de blocuri din Sectorul 3 au fost anvelopate termic până acum, pentru creșterea performanței energetice, a anunțat edilul Robert Negoiță. Acesta a precizat vineri, în cadrul unei întrevederi cu locatarii unui bloc din strada Postăvarul, că în acest an vor intra în șantier alte 150 de imobile.
„Primul punct în programul electoral a fost reabilitarea termică a blocurilor. Azi închidem încă două contracte pe fonduri europene, de reabilitare termică. (...) Am reabilitat până acum aproximativ 1.200 de blocuri, cu tot cu cele care sunt acum în lucru. Anul acesta dăm în lucru, dar vremea nu ne permite să lucrăm efectiv, alte 150 și, până la sfârșitul anului, eu sper să mai introducem încă 150. Avem depuse proiecte în valoare de 200 de milioane de euro din fonduri europene, pe acest exercițiu financiar, nu pe cel care s-a încheiat”, a declarat Robert Negoiță.
Proprietarii de imobile multietajate trebuie să plătească între 3,5% și 20% pentru lucrările de termoizolare, în funcție de programele prin care se derulează contractele. Dacă în programul național privind creșterea performanței energetice, locatarii trebuie să suporte 20% din costurile intervenției, prin programele de finanțare cu fonduri nerambursabile contribuția e de doar 3,5%. Însă, procedura este mai greoaie, iar contractele trebuie întocmite de specialiști, pentru creșterea șanselor de accesare a banilor europeni.
„Sunt mai multe legi, mai multe situații, însă, așa cum am promis, facem eforturi ca suma să fie către zero. Da, e o discriminare și, de aceea, ne luptăm ca locatarii să aibă contribuție zero. Mai ales că unele legi ne permit asta. Până acum, de când sunt eu primar, nimeni nu a plătit măcar un leu pentru rabilitare termică”, a spus primarul.
În ciuda performanțelor de care a pomenit, Negoiță a precizat că autoritatea locală nu se poate angaja să efectueze și alt tip de lucrări, cum sunt cele de schimbare a lifturilor.
„În București, în zona București-Ilfov, banii sunt foarte puțini. Ce am depus noi până acum (proiecte cu finanțare nerambursabilă – n.n.), am depășit suma alocată, disponibilă pe regiune, cu peste 50%. Costurile cu schimbarea lifturilor depășesc cu mult bugetul. Eu cred că este normal să rezolvăm problema reabilitării tuturor blocurilor, iar ca etapă ulterioară să mergem pe alte programe, să putem moderniza lifturile, că nu trebuie neapărat schimbate”, a spus edilul.
În prezent, autoritățile locale din mai multe sectoare din Capitală au decis să preia toate costurile aferente lucrărilor de reabilitare termică, pentru a-i scăpa pe locatari de această povară. În ciuda acestei facilități, mai multe asociații de locatari au reclamat că lucrările plătite integral de primării au fost de proastă calitate. Firmele de construcții angajate de administrația locală nu și-au dat interesul, știind că oricum vor primi toți banii.
„La noi în sector am fost dați ca exemplu de bună practică, nu de către cei care verifică lucrările aici în România, ci de inspectori de la Comisia Europeană, care au verificat lucrările și au spus uite că se poate. A nu se înțelege că totul e perfect. Perfecțiunea în construcții nu există”, a precizat Robert Negoiță.
Facturi la încălzire înjumătățite
Locatarii bloului E 5 din strada Postăvarul nr. 11 au motive de bucurie. Facturile lor la căldură aproape s-au înjumătățit de când blocul a fost termoizolat. „Lucrările au început în luna mai, anul trecut, și au fost gata în septembrie. Noi aveam o singură scară, 44 de apartamente, s-a lucrat șnur. Dacă anul trecut, în lunile de iarnă, aveam 11.000 de lei pe factura la căldură, pe tot blocul, în noiembrie 2017, ea a scăzut la 7.000 de lei. Pe decembrie, factura va fi și mai mică, în jur de 6.000 de lei, pe tot blocul. La gaze, la fel. Anul trecut plăteam 3.300 de lei pe lună, pe tot blocul, acum avem 500 de lei. Explicația e că a fost o lună mai călduroasă și locatarii au înțeles cum să folosească repartitoarele și să renunțe la încălzirea de la aragaz”, ne-a spus Titus Dragon, administratorul blocului.
Blocul E 5 a fost termoizolat cu bani europeni, iar contribuția fiecărei familii a fost de circa 100 de euro. Conform conducerii asociației, primăria de sector vrea să ia și această povară de pe capul locatarilor.