Poarta din Timișoara care a ucis un student a fost ilegală?

27 octombrie 2017 14:21   Național
Ultima actualizare:

Vlad Baici, un tânăr de 24 de ani, a fost ucis de poarta pe care scria ”Bine ați venit în Timișoara”. Furtuna puternică din 17 septembrie a făcut ravagii în Banat, iar tânărul student a fost zdrobit în mașină de poarta de intrare. Presa locală scrie că panoul uriaș ar fi fost construit ilegal.

A fost furtună teribilă, duminică 17 septembrie, cu pagube însemnate în Banat și alte regiuniel din vestul țării. Vlad Baici (24 ani) a fost ucis de poarta pe care scria ”Bine aţi venit!”, doborâtă de rafalele de vânt de peste 100 km/h. Tânărul, student la medicină, nu a avut nici o șansă după ce mașina lui a fost lovită de panoul uriaș de la intrarea în Timișoara.

Presa locală a început o anchetă, în paralel cu cea a autorităților. Jurnaliștii de la Pressalert au dezvăluit faptul că lucrările de reabilitare a celor două porți de intrare în oraș, cea de pe Calea Aradului și de pe Calea Lugojului, au fost făcute prin încredințare directă, după ce s-a eliberat o autorizație în regim de urgență pe motiv că exista pericolul să cadă literele care compuneau cuvântul Timișoara.

”Primarul Nicolae Robu a invocat faptul că a existat un raport de expertiză ale cărui concluzii au stat la baza eliberării autorizației în regim de urgență. Ce nu a mai spus edilul este faptul că în respectivul document expertul a recomandat să se întocmească un proiect tehnic pentru modernizarea porților de intrare în oraș și să fie verificată inclusiv structura de rezistență a acestora. Acest proiect ar fi trebuit să poarte viza unui verificator tehnic autorizat. Vă reamintim că imediat după tragedie am dezvăluit faptul că nu exista un acord tehnic din partea Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș. Conform legii, proiectul tehnic era obligatoriu și nu se putea face absolut nimic fără acest document. Nu a existat un diriginte de șantier care să verifice calitatea lucrărilor efectuate. Nu există nici un fel de proces-verbal de recepționare a lucrării din punct de verificare tehnic”, scriu ziariștii de la pressalert.ro.

Mai multe