Poftiţi în biroul unde semna Oprescu pentru şpagă!

9 septembrie 2015 21:03   Național
Ultima actualizare:

Splaiul Independenţei, nr. 291-293, o clădire de 14 etaje, vizavi de căminele studenţeşti din Regie. La ultimul nivel, o încăpere imensă, adăposteşte biroul primarului general al Capitalei. Aici, Sorin Oprescu a semnat contractele care i-au adus, pe lângă şpăgi uriaşe, şi un cadou nedorit: “brăţările” DNA şi un loc la “Beciul Domnesc”.

În octombrie 2009, direcţiile Primăriei Capitalei începeau mutarea din sediul din Bulevardul Elisabeta, nr. 114, într-o nouă casă, închiriată.

Clădirea a fost terminată cu doar un an înainte. Motivul oficial era starea jalnică a imobilului, monument istoric, care intra în ample lucrări de modernizare şi consolidare.

Salariaţii au fost înghesuiţi claie peste grămadă şi au fost nevoiţi să se descurce pe cont propriu în compartimentarea birourilor. La etajul 14 însă, boierie. Edilul Capitalei şi-a ales personal cum să arate biroul, de la mobilă la dispunerea pe etaj.

Acesta a fost primul chiriaş al imensei încăperi care ocupă aproape tot nivelul. Pentru că obrazul subţire cu cheltuială se ţine, Oprescu a vrut mobilă clasică, un birou de lemn masiv şi o bibliotecă cu vitrine, nu pentru a-şi pune vreo carte, ci pentru a păstra cadourile primite.

O masă cu 10 scaune de piele, o canapea cu trei locuri străjuită de o parte şi de alta de două fotolii din acelaşi material alcătuiesc mobila din biroul celui mai puternic om din Bucureşti. ”Îmi place să semnez actele la masă şi nu la birou”, declara Oprescu în august 2014, revistei VIP.

Potrivit unor surse din cadrul cabinetului primarului, biroul din care se conduce Bucureştiul nu a fost controlat şi nici sigilat deocamdată de procurorii DNA.

Oprescu, vizitat în arest de frate şi de fiu

Zi de vizită ieri la Arestul Poliţiei Capitalei. Sorin Oprescu, mai marele Bucureştiului, găzduit de patru zile într-o celulă, a primit oaspeţi. Surse judiciare citate de Mediafax au declarat că edilul a fost vizitat la ora 9.00 de două persoane. Este vorba de fratele său, Dorin, venit împreună cu fiul primarului, Mircea Sorin. Cei doi au stat doar 40 de minute. Edilul poate primi vizite doar o dată pe săptămână, miercurea. Oficial, programul este între orele 8.00 şi 14.00, dar surse din cadrul arestului au declarat că intervalul poate fi schimbat la cererea persoanei private de libertate.

Închis în celulă cu Mohammad Munaf

Sorin Oprescu are colegi de celulă aleşi pe sprânceană. Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, acesta împarte camera din Arestul Central, de circa 12 metri pătraţi, cu şase bărbaţi, printre care Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare în cazul răpirii jurnaliştilor din Irak. Restul sunt arestaţi pentru infracţiuni economice, aşa că primarul general al Capitalei poate dormi liniştit. Cei şapte inşi aflaţi după gratii folosesc o singură toaletă şi o singură chiuvetă. 

Filmul evenimentelor

Noaptea de sâmbătă spre duminică: Sorin Oprescu primeşte 25.000 de euro de la două persoane;

Zece minute mai târziu, primarul pleacă de la vila sa din Ciolpani spre locuinţa unei colaboratoare, unde lasă 9.400 de euro din banii primiţi;

La plecare, este oprit în trafic, şi ”invitat”, cu mandat de aducere, la sediul DNA:

Dus la sediul DNA, Oprescu discută pe hol cu una dintre persoanele care i-a adus banii: ”Nu dăm declaraţii... aşteptăm avocatul... ai venit în legătură cu doamna, cu groapa...”;

La percheziţia corporală efectuată la DNA este găsită suma de 5.000 de euro, bani marcaţi;

Primarul este reţinut la ora 0.33 a nopţii de sâmbătă spre duminică;

Puţin după miezul nopţii de duminică spre luni este arestat preventiv pentru 30 de zile;

Face contestaţie la decizia judecătorilor. Aceasta va fi judecată luni, 14 septembrie.

Sediul primăriei, în centrul unui scandal

Sorin Oprescu a fost acuzat că a păcălit Consiliul General al Capitalei în legătură cu modul în care s-a făcut închirierea sediului în care îşi desfăşoară activitatea Municipalitatea, pe Splaiul Independenţei, nr. 291-293. Contractul de închiriere a fost încheiat în octombrie 2009, pe o perioadă de trei ani. El a fost prelungit în mai multe tranşe, ultima oară pe o perioadă de opt luni la începutul acestui an.

Chiria anuală era de 250.000 de euro pe lună, conform promisiunii lui Oprescu, banii urmând să fie consideraţi avans pentru o eventuală cumpărare. În 2010, însă, proprietarul grec al clădirii, SC Iliotoni Grup, vinde tot imobilul unei alte societăţi, iar primăria rămâne chiriaşă. Noii proprietari nu mai recunosc plata chiriei drept avans şi încep un proces cu Oprescu, care durează şi în prezent.

Mai multe