Poliţia a făcut portretul robot al bărbatului care a ciuruit un tânăr cu un Kalaşnikov

29 noiembrie 2012 13:01   Național
Ultima actualizare:

Incidentul armat din sectorul 3 al Capitalei a pus poliţiştii pe jar. La trei zile de la grozăvia care a băgat spaima în oamenii care locuiesc în zonă, Poliţia a dat publicităţii portretul robot al bărbatului care l-a ciuruit pe un tânăr de 26 de ani, folosind o armă automată.

Zece gloanţe au fost trase, luni seara, asupra lui Răzvan Mircea Isăilă (26 de ani), un tânăr care locuieşte pe strada Ion Morţun din Sectorul 3. Se afla în maşina personală, în faţa blocului, în momentul în care ploaia de gloanţe a început să se îndrepte spre el dinspre o mitralieră mânuită de un bărbat îmbrăcat în negru. Gloanţele i-au nimerit pieptul şi capul, rănindu-l grav.

Medicii de la Spitalul Floreasca au reuşit, însă, să-l stabilizeze, după ce l-au operat. Imediat după ce a încetat focul, trăgătorul s-a urcat într-o maşină în care îl aştepta un alt bărbat şi a fugit. Ieri, Poliţia a transmis printr-un comunicat că, în urma cercetărilor, maşina acestora este tip berlină, marca Audi A4 sau A6.

De asemenea, poliţiştii au dat publicităţii şi portretul robot al bărbatului care l-a împuşcat pe tânăr: "Agresorul are vârsta aproximativă de 30-40 de ani, înălţime medie şi constituţie normală". Oamenii legii roagă persoanele care pot furniza informaţii să apeleze Serviciul Unic de Urgenţă 112.

Mai multe