Poliția Română, despre mașinile de pe contrasens, de pe A2: ”Mai mulți șoferi au fost identificați”. Ce riscă aceștia
Imaginile halucinante cu șoferii care mergeau pe contrasens pe Autostrada A2 nu au rămas fără ecou. Poliţiştii fac cercetări după ce videoclipul s-a viralizat în mediul online, iar oamenii legii au anunțat că deja mai mulți conducători auto au fost identificați.
Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, a declarat că o parte dintre șoferii care au mers pe contrasens pe autostrada A2 și A4, în Constanța, au fost identificați, anunță Antena3.ro. ”Chiar în aceste momente, colegii mei din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A2 București-Constanța fac verificări pentru depistarea persoanelor, pentru că o parte din ele au fost identificate, se știe identitatea acestora și domiciliul și se fac verificări pentru depistarea lor și pentru luarea măsurilor legale. În acest caz, pentru fapta pe care au comis-o, vor fi sancționați și contravențional, însă li se vor reține și permisele de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.
Mai mulţi şoferi întorc pe Autostrada A2 şi circulă pe contrasens
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat, luni seară, că poliţiştii vor face identificarea şoferilor respectivi, iar apoi vor fi luate măsuri împotriva lor. “În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apar mai multe autoturisme circulând pe contrasens, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa s-au autosesizat şi efectuează verificări în vederea identificării conducătorilor auto şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Constanţa. Într-un filmuleţ postat pe Facebook de unul dintre conducătorii auto aflaţi în trafic se observă cum mai multe maşini circulă pe contrasens pe Autostrada A2, unele pe banda de urgenţă, iar altele chiar pe banda întâi.