Poliţist lovit de o şoferiţă, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni
5 iunie 2013 9:08
Național
Ultima actualizare:
Accidentul s-a petrecut în Tulcea, marţi după amiază, la trecerea de pietoni de pe strada Isaccei, din dreptul Casei Sindicatelor. O femeie aflată la volan nu a acordat prioritate pietonilor care traversau regulamentar, astfel încât maşina l-a lovit pe poliţist.
Acesta patrula, pe jos, prin oraş. Impactul a avut loc aproape de mijlocul străzii pe care o traversa. Se vede clar pe camerele de supraveghere cum agentul traversa regulamentar, în ciuda faptului că şoferiţa declarase oamenilor legii că pietonul venise în fugă şi nu a avut timp suficient să-l vadă, anunţă adevarul.ro.
În urma impactului, agentul a ajuns la spital, cu răni grave, iar şoferiţa s-a ales cu dosar penal.