Poliţişti locali reţinuţi pentru şpagă
Trei agenţi de la Poliţia Locală a Sectorului 6 sunt cercetaţi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie pentru luare de mită. Oamenii legii ar fi primit şpagă pentru a nu da amenzi în cazul unor parcări ilegale sau nerespectării de către şoferii de autocamioane a legislaţiei privind salubrizarea. Doi dintre poliţişti au fost reţinuţi, iar unul este cercetat sub control judiciar.
Anchetatorii au stabilit că cei trei agenți au pretins și primit sume de bani cuprinse între 30 și 200 de lei în vederea neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, constând în neaplicarea sancțiunilor contravenționale pentru staționarea interzisă a autovehiculelor, nerespectarea de către autocamioane a normelor de salubrizare şi igienizare instituite prin Hotărâri ale Consiliului General al municipiului București și lipsa autorizațiilor de zonă necesare pentru accesul autocamioanelor.
„În sarcina acestora s-a reținut săvărșirea în total a unui număr de 15 acte materiale de luare de mită, dintre care 8, respectiv 6 fapte pentru cei doi agenți reținuți și o faptă pentru cel de-al treilea.
Cei doi agenți reținuți urmează ca astăzi să fie prezentați instanței competente cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile”, a transmis Direcţia Generală Anticorupţie într-un comunicat de presă.
Citeste si:
Poliţişti acuzaţi de luare de mită. Aveau tarife stabilite pentru abateriile şoferilor
Ce metodă incredibilă de a ascunde şpaga! Un poliţist îşi punea mita sub chederul de la maşină