Poliţişti luaţi pe capotă de o şoferiţă, în timp ce dirijau traficul la ieşirea din Galaţi
Doi polițiști au ajuns de urgență la spital, marți dimineață, după ce au fost luați pe capotă de o șoferiță! Oamenii legii erau în misiune și dirijau circulația la intrarea în orașul Galați.
Accidentul s-a petrecut în zona Tirighina, la intrarea în Galaţi, în jurul orei 6.30. Acolo, din cauza unei alunecări de teren, se formase o groapă în șosea, iar polițiștii veniseră să dirijeze circulația, astfel încât să se evite vreun eveniment rutier nedorit. Din nefericire, au căzut chiar ei în această ”capcană”, în timp ce se aflau pe axul de mers al drumului.
Deși groapa era semnalizată cu două panouri reflectorizante şi autospeciala poliției cu rampa pornită, în faţa acesteia, o mașină a intrat în plin în agenții de circulație. Autoturismul, la volanul căruia se afla o femeie de 53 de ani, a fost scăpat de sub control și i-a luat pe capotă pe cei doi polițiști. Răniți, aceștia au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde au rămas internați pentru investigaţii medicale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul, scrie adevarul.ro.
Citește și: