Polițiști români, trimiși la parada homosexualilor, din Olanda. Iată ce misiune au!
Cinci polițiști sunt trimiși de mâine și până duminică în Olanda, la parada homosexualilor. Evenimentul este preferat de hoții de buzunare români, iar oamenii legii trebuie să-i țină sub observație.
Misiunea poliţiştilor români vizează acordarea de sprijin şi asistenţă directă autorităţilor olandeze care instrumentează cazuri referitoare la infracţiuni contra proprietăţii – furturi din buzunare, anunță Poliția Română. Cei cinci oameni ai legii selectați au experiență în domeniul investigării furturilor din buzunare. La parada „Gay Pride” de anul trecut, cel puţin 340 de persoane au fost furate în timpul evenimentului. Ele au rămas fără telefoane, bani sau portofele. În total, au fost arestate 46 de persoane, dintre care doar trei nu erau de origine română. 26 de dintre acestea au fost condamnate la pedepse cuprinse între trei săptămâni şi cinci luni de închisoare și aproape toate sunt din România și lucrau în grup organizat.