Polițiștii anchetați pentru luare de mită la examenul auto

15 decembrie 2015 10:44   Național
Ultima actualizare:

Nu mai puțin de 87 de persoane sunt urmărite penal pentru luare și dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență într-unul dintre cele mai mari scandaluri din ultimii cinci ani, care implică Direcția de Regim Permise București. Dintre cei anchetați, zece sunt polițiști examinatori, acuzați că luau șpagă pentru a-i trece pe unii cursanți de proba practică a examenului auto.

Din cele 87 de persoane anchetate de autorități „doar” zece sunt polițiști. Restul sunt instructori (30), elevi cursanți (40) și intermediari (7). Aceștia sunt audiați azi la sediul Parchetului Capitalei, unii dintre ei fiind aduși cu mandat, scrie Agerpres. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cei vizați au pretins sau au oferit sume de bani pentru promovarea fără muncă a examenului pentru obținerea permisului auto. În rețeaua creată acționau instructori de la școlile private de conducere, care racolau cursanți neîncrezători în șansele lor de a promova examenul, polițiști examinatori, care erau dispuși să închidă ochii la stângăciile elevilor, și o serie de intermediari.

Procurorii, însoțiți de ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, au efectuat 17 percheziții la domiciliile unor suspecți din București. Acțiunea a avut loc în urma sprijinului Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Serviciului Român de Informații și Departamentului de Informații și Protecție Internă.     

Mai multe