Polițistul din Capitală care a devenit viral după ce a ajutat un băiețel de trei ani. Gestul său de omenie a emoționat internetul: „Minunat om!”
Mirel, un polițist din București, a devenit viral pe rețelele sociale după ce a făcut un gest impresionant. Agentul a liniștit cu blândețe un copil care s-a speriat după ce mama lui a căzut la pământ.
Femeia, însărcinată în 34 de săptămâni, se deplasa prin Pasajul Unirii alături de fiul ei, în vârstă de trei ani, când a fost surprinsă de contracții puternice și s-a prăbușit din cauza durerilor.
Un echipaj al Poliției Române, aflat în apropiere, a intervenit și a solicitat de urgență o ambulanță. Până la sosirea medicilor, unul dintre agenți, pe nume Mirel, l-a luat pe cel mic în brațe, care plângea speriat și agitat, i-a vorbit cu calm și i-a distras atenția de la situație cu telefonul mobil. La fnal, copilul s-a liniștit atât de tare încât l-a luat pe polițist în brațe.
Întâmplarea a devenit virală pe rețelele sociale, iar empatia de care a dat dovadă Mirel, tatăl a doi copii, a fost apreciată de mii de oameni:
„Un trecător ne-a trimis această fotografie și ne-a informat despre un moment de omenie ce a avut loc în pasajul Unirii. O femeie, însărcinată în 34 de săptămâni, a căzut la pământ, din cauza contracțiilor puternice. Lângă ea se afla copilul ei de aproximativ 3 ani, speriat și agitat, care nu înțelegea durerea prin care trecea mama și voia doar să fie ținut în brațe. Colegii noștri au intervenit imediat pentru a-i acorda sprijin și până la sosirea ambulanței, Mirel l-a luat pe cel mic în brațe.
Fiind el însuși tată a doi copii mici, a știut exact cum să procedeze. I-a vorbit calm, l-a liniștit și a început să se joace cu el și să-l distragă de la durerea mamei. Gestul lui simplu, dar profund uman i-a oferit micuțului siguranța de care avea nevoie. Copilașul s-a liniștit atât de tare, încât l-a îmbrățișat pe Mirel cu toată puterea și a rămas în brațele lui până la sosirea bunicii.
Datorită colegului nostru Mirel, mama a putut să se odihnească și ulterior să primească asistența medicală necesară. Acesta nu a fost doar un act de serviciu, ci o dovadă că dincolo de uniformă, sunt oameni. Oameni care știu că, într-un moment de criză, siguranța și liniștea unui copil pot schimba totul. Felicitări Mirel și tuturor colegilor care ne arată că uniforma acoperă, de fapt, inimi mari”,a scris Poliția Română pe Facebook.
Peste 40.000 de aprecieri
Postarea a stârnit un val uriaș de reacții printre utilizatori. Gestul lui Mirel a fost apreciat de peste 40.000 de persoane și a adunat mai bine de 2.000 de comentarii în care oamenii i-au lăudat simțul civic: „Avem nevoie de mai mulți «Mireli»”, a scris cineva. „Minunat om!”, a comentat altcineva.