Pompierii au avut peste 1.300 de intervenţii în noaptea de Înviere
În Noaptea de Înviere, peste 5.100 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei, la nivel naţional fiind înregistrate 1.302 intervenţii în ultimele 24 de ore. Salvatorii au fost solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD, din care 1.062 pentru acordarea primului ajutor medical şi 8 misiuni de descarcerare, şi 136 situaţii pentru înlăturarea efectelor de vreme rea şi pentru protecţia comunităţilor. La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii.
Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la faţa locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unităţile spitaliceşti pentru investigaţii suplimentare. Noaptea trecută, echipaje de pompieri şi paramedici s-au aflat în proximitatea bisericilor şi a mănăstirilor unde au fost organizate slujbe religioase cu public numeros. Respectarea de către cetăţeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor a făcut ca Sfânta Sărbătoare să se desfăşoare fără evenimente care să le pună viaţa şi bunurile în pericol, mai precizează IGSU.
În urma precipitaţiilor şi a vântului de intensitate semnificativă din cursul zilei de sâmbătă, au fost semnalate efecte negative în 4 judeţe - Alba, Hunedoara, Mureş şi Timiş. Astfel, pompierii militari împreună cu autorităţile publice locale au acţionat pentru degajarea a 35 de copaci doborâţi, 5 cabluri electrice şi 7 elemente de construcţie desprinse, fiind avariate 3 autoturisme şi 7 acoperişuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 curţi şi subsoluri inundate. În această dimineaţă nu mai erau solicitări de intervenţii din cauza vremii nefavorabile.
Citește și:
Românii au alocat pentru vacanţa de Paşte între 200 şi 400 lei pe zi de persoană
De unde și când vine Lumina Sfântă de Paști. Povestea acestui obicei