Pompierul care creşte cele mai scumpe găini

21 iulie 2018 18:14   Național
Ultima actualizare:

Are 37 de ani şi mai multe pasiuni. Marius Florin Stancu este pompier în Roşiorii de Vede (Teleorman), iar în timpul liber creşte găini de rasă, are stupi şi îngrijeşte o livadă plină de cireşi, peri şi pruni. “Îmi place să fiu tot timpul activ”, povesteşte comandantul de autospecială.

Pentru Marius Florin Stancu, pompier în Roşiorii de Vede de 11 ani, ziua nu are suficiente ore. Dincolo de meseria nobilă pe care şi-a ales-o, tânărul de 37 de ani se relaxează crescând găini de rasă, unele dintre cele mai scumpe, dar nu neglijează nici cele 40 de familii de albine ori pomii fructiferi. Şofer şi comandant al unei autospeciale de pompieri în Roşiorii de Vede, el a fost încadrat anul trecut şi la SMURD. 

Din 2003, pompierul creşte găini din rasele Rhode Island, Plymouth Rock Barat, Sebright Argintiu şi Cochinchina pentru expoziţii. „Îmi place foarte mult penajul lor. Nu cresc păsări pentru vânzări, e doar un hobby“, explică Marius pentru adevarul.ro. Membru al Asociaţiei Crescătorilor de Păsări şi Animale de Rasă „Pajura“ din Bucureşti, se poate mândri cu opt – nouă titluri de campion naţional, aduse de cele mai reuşite exemplare de găini. Tânărul a pus mâna şi pe trofeul Phoenix, una dintre cele mai importante distincţii la concursurile de profil.

Un exemplar premiat ajunge la 100 - 150 de euro

Un exemplar premiat din rasele pe care le creşte teleormăneanul ajunge şi la 100 - 150 de euro în expoziţii. Acum are în curte în jur de 150 de exemplare de găini de rasă (40 - 50 adulte, restul pui). Printre orătănii şi-au făcut loc şi câteva raţe mandarine. Şoferul şi-a dus păsările la expoziţii în Bucureşti, Craiova, Suceava şi Sighişoara, urmând să meargă la Cluj-Napoca. La o expoziţie naţională aduce, de regulă, opt – zece păsări. În fiecare an, Marius cumpără cocoşi de rasă din Germania. „Schimbăm periodic cocoşii. Se preferă exemplarele tinere şi arbitrate, din expoziţii naţionale. Un exemplar poate costa şi 140 de euro“, adaugă bărbatul. 

Înainte să se angajeze la ISU, a lucrat la Avicola Troianul, tot în Teleorman, unde a învăţat cum să hrănească păsările: „Am deprins mai multe cunoştinţe privind furajarea, întreţinerea şi tratamentul“. Reţetele de furajare care stau la baza alimentaţiei acestor galinacee cuprind porumb, grâu, floarea-soarelui, mazăre, ovăz şi concentrate (pentru pui). Însă felul preferat al înaripatelor, care „bate orice mâncare“, după cum spune amuzat Marius, este pâinea.

Mai multe