Ponta, băuturi şi haine scumpe, zbor ieftin
S-a terminat vacanţa, dar premierul nu s-a întors cu trenul din Franţa, ci din Dubai, cu o cursă low-cost, ca să dea bine la public. Asta, după ce în Emiratele Arabe a spart mii de euro prin cluburi.
Victor Ponta a aterizat, ieri, la ora 12.55, pe Aeroportul Otopeni de lângă Bucureşti, unde a ajuns cu o cursă low-cost a companiei Fly Dubai, potrivit unor surse din cadrul aeroportului. Conform site-ului oficial al companiei aeriene, un bilet dus costă 274 de euro, adică circa 1.200 de lei. O fi terminat toţi banii în cluburile şi magazinele exclusiviste din Emiratele Arabe sau a vrut să demonstreze că şi el zboară la preţ redus, la fel ca muritorii de rând?
După ce a fost fotografiat, vineri noapte, într-un club din Abu Dhabi, unde doar intrarea costă 150 de dolari, apoi, într-un club din Dubai, unde, împreună cu amicii lui, a cheltuit 2.682 de euro pe băutură, România TV a prezentat o fotografie făcută tot în Emirate, în care Ponta apare alături de o româncă stabilită acolo.
În afară de faţa zâmbitoare, ne-a sărit în ochi cămaşa pe care o purta premierul. Frumoasă, de altfel, dar cam scumpă, domnule Ponta! Este vorba despre o cămaşă marca „La Martina”. Trebuie spus că preţul unei astfel de cămăşi este de aproximativ 200 de euro, adică 880 de lei, cu mult mai mult decât pensia minimă din România, care este 350 de lei.
Daciana Sârbu a făcut cumpărături la Viena
În timp ce premierul petrecea în Emirate, soţia sa, Daciana Sârbu, se relaxa la Târgul de Crăciun din Viena, Austria, deşi Victor Ponta a anunţat, după alegeri, că următoarele zile le va petrece alături de familie, „care suferă mai mult decât mine”. Daciana a postat pe o reţea de socializare o fotografie făcută în capitala Austriei.