Ponta: "Mi-am lansat candidatura pentru a fi preşedintele românilor la Novaci, Bengeşti"
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, marţi, la Craiova, unde şi-a anunţat în faţa CN al PSD decizia de a candida la funcţia de preşedinte al României, că în calitate de şef de stat va sprijini şi promulga o Constituţie aşa cum a fost propusă de USL în 2012.
„Vă anunţ de pe acum că voi sprijini, voi promulga o modificare a Constituţiei aşa cum a fost propusă de noi toţi, de USL în 2012, o Constituţie care să stabilească foarte clar ce face preşedintele, ce face Guvernul, ce face Parlamentul, ce are de făcut un primar, un preşedinte de CJ, o Consituţie care să ne ajute să evităm conflictele, nu să ajungem în fiecare zi sau săptămână la o luptă”, a spus Ponta, potrivit mediafax.ro.
El a arătat că vrea să fie un preşedinte util societăţii. „Vreau să fiu un preşedinte util societăţii. Întrebarea pe care şi-o pune toată lumea este ce rămâne după zece ani ai mandatului lui TTraian Băsescu Ură, dezbinare, vieţi distruse. Ce a făcut bun pentru România, ce a făcut util societăţii? Cred că preşedintele României trebuie să fie omul la care se vine pentru a exista o soluţie, pentru a evita un conflict. Cred că un preşedinte nu poate fi o persoană care în fiecare zi seamănă vânt şi după aceea e uimit că pur şi simplu culege furtună”, a mai declarat Victor Ponta.