Ponta şi Ghiţă au băut de 2.700 € într-o oră

23 noiembrie 2014 20:54   Național
Ultima actualizare:

Primul ministru Victor Ponta a petrecut, în ultimele zile, în Emiratele Arabe, alături de câţiva prieteni, printre care şi deputatul Sebastian Ghiţă. Aceştia au cutreierat cluburile de lux şi au spart mii de euro.

„Bineînţeles că sunt trist”, a declarat Victor Ponta, imediat după ce a pierdut alegerile. “O să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine”, a adăugat el. Apoi, a anunţat că pleacă în concediu şi dus a fost. Tocmai în Emiratele Arabe. Dacă a plecat sau nu cu familia, nu ştim. Cert este că a plecat cu Sebastian Ghiţă, deputat PSD şi patronul România TV. Ponta şi amicii lui au fost fotografiaţi, vineri noapte, într-unul dintre cele mai luxoase cluburi din Abu Dhabi, “One”, unde numai intrarea costă 150 de dolari de persoană, potrivit lui Rareş Bogdan, realizator Realitatea TV.

Cu o şapcă pe cap şi gura până la urechi, Ponta se simţea foarte bine alături de Ghiţă, dar şi de o brunetă cu care se conversa. Sâmbătă noapte, petrecerea s-a mutat în Clubul “Cavalli” din Dubai, unde gaşca lui Ponta a spart, în doar o oră, 12.246 dirhami, adică 2.682 de euro, pe băutură.

Potrivit unui bon de casă, pus pe Facebook de un român care trăieşte în Dubai, Amon Mircea, Ponta şi amicii au consumat 6 cola, o apă plată Vitel, 4 sticle de apă minerală, dar şi băuturi foarte scumpe, respectiv: un whisky Chivas 21, 2 Jagermeister (n.r. o băutură germană dintr-un amestec de 56 de plante) şi o şampanie Armant Gold, numai aceasta costând 1.730 de euro.

Mai multe