Ponta taie capetele unor miniștri până la Crăciun

25 noiembrie 2014 11:29   Național
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta le-a spus, azi, deputaţilor PSD că vrea să restructureze Guvernul. Asta se va întâmpla până pe 20 decembrie.

Potrivit unor parlamentari care au participat la discuție, Ponta a fost în asentimentul tuturor atunci când a vorbit despre restructurarea Guvernului, fapt care ar echivala cu venirea noului Cabinet în Parlament, pentru a obţine votul aleșilor.

Restructurarea Cabinetului înseamnă o comasare a unor ministere, astfel că vor fi mai puține portofolii.

Guvernul Ponta a ajuns să aibă 19 ministere, în loc de 16, câte au avut celelalte guverne. Și asta după ce Executivul a fost reorganizat pe sub mână, Turismul, Energia şi Apele devenind ministere cu acte în regulă.

Congres PSD, la primăvară

Pe de altă parte, premierul le-a spus deputaţilor, legat de Congresul PSD, că vrea ca acesta să fie convocat la începutul anului 2015.

Mai exact în primăvară, și nu în februarie așa cum se stabilise.  

Mai multe