Porc mistreț radioactiv găsit în România
Premieră în România. Direcţia Sanitar Veterinară Suceava a identificat un porc mistreţ radioactiv în judeţ, pe un fond de vânătoare care aparţine Romsilva. Animalul era contaminat cu izotopi de Cesiu. Oficialii Romsilva presupun că provin de la dezastrul nuclear de la Cernobîl.
Exemplarul este de sex masculin şi are trei ani. Mistreţul a fost contaminat cu izotopii Cesiu 137 şi Cesiu 134m, scrie news.ro.
Acesta a fost identificat în zona Lucina, pe fondul de vânătoare 17 Botuş, gestionat de Oculul Silvic Breaza din cadrul DS Suceava.
Conform unei adrese ANSVSA, s-a dispus ca structurile subordonate Ministerului Mediului – Garda de Mediu prin Comisariatul Judeţean de Mediu Suceava şi Agenţia de Protecţia Mediului Suceava să recolteze probe în vederea determinării radioactivităţii de pe suprafaţa solului, din apă şi din aer, respectiv de la nivelul plantelor din pajişti şi păşuni, pentru a identifica sursa de radiaţii.