Porturile constănţene, închise din cauza vântului puternic
Manevrele navelor au fost suspendate, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (27 decembrie), în toate porturile constănţene, din cauza vântului puternic, ce suflă la rafală cu viteze de 70 - 80 km/h.
Potrivit autorităţilor portuare, operaţiunile au fost sistate în porturi, rând pe rând, începând cu Mangalia şi Constanţa Sud - fluvial, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 - 70 km/h la ţărm, iar în larg poate atinge şi depăşi 80 km/h. Activitatea a fost apoi oprită şi în porturile Constanţa Nord şi Midia, potrivit Mediafax.
Tot din cauza vântului puternic a fost restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud - fluvial.
În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi trebuie să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.