Porturile închise din cauza ceţii au fost redeschise

14 martie 2015 10:34   Național
Ultima actualizare:

Porturile constănţene au fost redeschise sâmbătă după-amiază, în urma ameliorării condiţiilor meteorologice, după ce operaţiunile fuseseră sistate în cursul dimineţii din cauza ceţii, anunţă adevarul.ro.

Operaţiunile portuare au fost sistate, sâmbătă dimineaţă (14 martie), în porturile constănţene, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină.

Potrivit autorităţilor portuare, manevrele de încărcare şi descărcare ale navelor în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud - maritim şi fluvial, şi Midia au fost suspendate, sâmbătă, în jurul orei 08.30, din cauza vizibilităţii extrem de scăzute, în condiţii de ceaţă. De asemenea, din acelaşi motiv a fost oprit şi tranzitul de barje prin ecluza de la Agigea a Canalului Dunăre - Marea Neagră, potrivit Mediafax.

Toate manevrele şi operaţiunile portuare vor fi reluate imediat ce condiţiile meteorologice se vor îmbunătăţi.

Şi traficul rutier a fost afectat de ceaţă

Totodată, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier în judeţele Constanţa şi Tulcea se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 200 de metri şi izolat, sub 50 de metri.

Pentru judeţele menţionate, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de cod galben referitoare la acest fenomen, valabilă până la ora 11.30.

Conducătorilor auto li se recomandă să circule cu viteză redusă, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic şi să păstreze, în mers, o distanţă suficient de mare faţă de autovehiculul care îl precedă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă în situaţia în care acesta încetineşte brusc. În zonele cu vizibilitate redusă, se impune folosirea luminilor de întâlnire împreună cu cele de ceaţă.

Mai multe