Poveste șocantă în Covasna. Un copil a fost spânzurat de mâini de tată pentru că nu a avut grijă de frații mai mici

11 septembrie 2020 18:06   Național
Ultima actualizare:

Doamne ferește! Un tată din Sfântu Gheorghe a avut o reacție ieșită din comun după ce a descoperit că fiica sa mai mare, în vârstă de 14 ani nu are grijă cum trebuie de frații mai mici: a agresat-o, a legat-o și a spânzurat-o de mâini ca în filme într-o magazie.

Potrivit adevărul.ro, episodul care a șocat de-a valma inspectorii de la asistența socială, polițiștii, magistrații și vecinii s-a petrecut în acest an, la scurt timp după ce părinţii s-au întors de la muncă din Austria. Agresorul, un bărbat de 44 de ani, şi-a acuzat fiica că în perioada cât a fost plecat în străinătate, copila nu s-a ocupat corespunzător de cei cinci fraţi ai săi mai mici pe care îi primise în grijă. Într-o zi totul a degenerat iar părintele și-a pierdut cumpătul. Bărbatul a lovit fetița cu un băţ peste corp, iar la un moment dat a scos-o cu forţa din casă, trăgând-o cu forța de mână şi a dus-o într-o magazie situată în apropiere.

Cum a ajuns un tată din părinte torționar

„Inculpatul a luat o sfoară din rafie şi i-a cerut persoane-i vătămate să ţină mâinile încrucişate în faţă pentru a o lega, iar de frică, persoana vătămată a întins mâinile cum i-a solicitat inculpatul. Acesta a legat-o cu acea sfoară de mâini în zona încheieturilor, trecând celălalt capăt al sforii peste o grindă din lemn de la acoperiş, după care a tras de celălalt capăt al sforii, persoana vătămată rămânând atârnată de acea sfoară”, se menţionează în rechizitoriul procurorilor.

Cum a scăpat copila

Fetița a stat așa ore întregi după care i-a venit o idee. Fetița a observat la un moment dat un scăunel care se afla în apropiere, a urcat pe acesta şi a ajuns cu mâinile mai sus, la grindă şi a reuşit să desfacă sfoară cu care fusese legată, a ieşit din magazie, şi profitând de faptul că locuinţa sa şi cea a unui vecin nu erau delimitate prin gard, a ieşit pe poarta acestui vecin în stradă. Înfricoșată, minora s-a refugiat la bunica sa maternă, căreia i-a povestit că a fost agresată de tatăl său şi a rugat-o să o ascundă.

Ce s-a întâmplat cu fetița torturată de tată

A doua zi dimineaţă, bunica maternă a sfătuit-o să meargă la un centru al Protecţiei Copiulului pentru a cere ajutor, iar copila a ascultat-o pentru că era terorizată de tată. Spunea tot timpul că părintele a înspăimântat-o și îi este frică de moarte să se întoarcă acasă. S-a întâlnit cu reprezentanţii Centrului de Primire în Regim de Urgenţă din Sfântul Gheorghe care terifiați de ce au auzit, au sesizat de îndată Poliţia. Mărturia lor a sensibilizat polițiștii obișnuiți cu tot felul de întâmplări dure. Inspectorii centrului le-au povestit agenților chemați în sprijin că se află la ei în centru o fată de 14 ani”care este într-o stare emoţională şocant㔺i solicită ajutor, declarând că a fost agresată de tată.

Cum descriu autoritățile că arăta copila chinuită

Copila prezenta echimoze pe mâini, picioare şi la nivelul încheieturilor mâinilor, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. După ce a început ancheta, au început și presiunile asupra fetei din partea familiei ca să-şi retragă plângerea. Fetița a fost preluată de Protecţia Copilului Sfântu Gheorghe, a fost inclusă într-un program de consiliere, întrerupând relaţia cu familia. Concluziile evaluării psihologice au arătat că „minora a fost spusă de la o vârstă fragedă unor responsabilităţi care i-au întrecut cu mult capacităţile şi resursele ei fizice şi psihice, fiind obligată să-şi îngrijească fraţii mai mici, psihologul reţinând că la nivel emoţional este prezentă frică, furie şi ostilitate faţă de agresor”. În timpul procesului, în timp ce se afla internată în centrul de protecţie, familia a făcut presiuni uriaşe asupra fetei pentru a-şi retrage plângerea, în contextul în care tatăl a negat acuzaţiile.

Tatăl nu a recunoscut niciodată acuzațiile

Presiunile la adresa copilei au fost mai ales din partea mamei, pe principiul”ne nenorocești familia”. În cele din urmă, copila a cedat. Înainte de pronunţarea sentinţei, adolescenta a anunţat instanţa că doreşte să se împace cu tatăl ei şi îşi retrage plângerea pentru violenţă în familie. Ea a încercat chiar să îi ia apărarea tatălui, susţinând că nu el a agresat-o, ci un prieten, care i-ar fi dat cu un par peste mâini. Instanţa nu şi-a însuşit noua versiune a adolescentei, care era contrazisă de probele de la dosar: leziunile de la încheieturile mâinilor erau produse prin frecare, nu prin lovire, declaraţiile martorilor, ale bunicii. În plus, minora nu a putut să indice numele persoane amicului care ar fi agresat-o.

Care a fost sentința dată de Judecătoria Sfântu Gheorghe

Cum în cazul infracţiunii de lipsire de libertate, nu poate interveni împăcarea părţilor, Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus zilele trecute condamnarea tatălui la 3 ani de închisoare cu suspendare, stabilindu-i, totodată, un termen de supraveghere de 4 ani. Sentinţa i-a nemulţumit pe procurori care au contestat-o. De altfel, procurorii au fost cei care au exercitat acţiunea civilă pentru vătămată, solicitând instanţei să-l oblige pe agresor să achite fiicei 5.000 de lei daune morale. Instanţa a admis cererea. Curtea de Apel Târgu Mureş urmează să pronunţe sentinţa definitivă în acest caz, după judecarea apelului.

Citiți și

Cum ne ferim copiii de pedofili. La fiecare patru zile, un minor e abuzat sexual

Un bețiv îşi bate copiii în timp ce este filmat: "Îţi dau de te omor!" VIDEO

Mai multe