Povestea copilei din Cernavodă care a ajuns să se prostitueze într-un bordel din Elveția

20 august 2016 18:47   Național
Ultima actualizare:

Problema traficului de minore este la cote alarmante în România. Chiar dacă evoluția societății ar trebui să ducă la stoparea acestui fenomen, în zonele slab dezvoltate și în care nivelul de cultură a maselor este unul inferior, multe fete ajung să se prostitueze în bordelurile sau pe străzile din Europa. Mai mult, văd acest lucru ca pe singura oportunitate de a ieși din sărăcie.

Un astfel de exemplu este Maya, o fată din Cernavodă. Povestea ei a ajuns subiectul unui reportaj al celor de la The Guardian. Jurnaliștii britanici au urmărit parcursul ei în decursul mai multor luni, chiar aproape un an. Prima lor întâlnire s-a produs când adolescenta avea 17 ani și trăia încă în orașul natal. Ea le-a povestit atunci despre traiul greu și despre cum a ajuns ca la o vârstă atât de fragedă să aibă un copil și să trăiască sub dominația iubitului său.

"E greu să fii fată. Toți pun ochii pe tine și băieții se uită la noi și ne văd de parcă am fi o bancă cu bani. Când l-am cunoscut pe acest băiat, se dădea ca și cum era căzut din cer, se dădea altfel decât ceilalți. Am făcut un copil cu el, pe Ana-Maria, și m-am mutat la mama lui acasă. După o săptămână, m-a luat să mergem la muncă în Constanța, la un salon de masaj. A zis că e un salon cu masaj de relaxare. Acolo nu se făcea doar masajul. Întrețineai relații sexuale cu diferite persoane. A fost foarte, foarte greu", și-a început Maya povestea.

Așa a luat contact cu o lume în care nimeni nu ar trebui să se învârtă, cu atât mai puțin o minoră. Când s-a întors acasă, demoralizată și scârbită, a mers la poliție, unde i s-a spus că ei nu-i pot face nimic, că ea și-a ales bărbatul și că poate să-l părăsească dacă vrea, numai că fetița va rămâne la el. A plecat și și-a lăsat copilul, iar fostul iubit nu o lăsa să-și vadă fetița.

La scurt timp după ce a făcut 18 ani, Maya a fost îmbrobodită de fostul iubit, s-a împăcat cu el și a plecat în Elevția, unde a ajuns să muncească într-un bordel. A lucrat acolo 8 luni, s-a întors de Paște pentru a-și vizita fiica și frații, dar s-a întors în Elveția pentru a se prostitua. Își dorește să strângă bani pentru a cumpăra o casă. Vede prostituția ca pe singura opțiune de a avea banii pe care și-i dorește. Cea mai veche meserie din lume este legală în Elveția.  

Mai multe