Povestea Francescăi, eleva care scrie proză şi versuri la 10 ani

11 noiembrie 2019 15:28   Național
Ultima actualizare:

O fetiţă de clasa a IV-a şi-a lansat propria carte de poveşti şi poezii, după ce a experimentat la şcoală cum să-şi aştearnă gândurile şi sentimentele pe o foaie de hârtie. Mândră de performanţa la care a ajuns, Francisca, care are doar 10 ani, a fost motivată să înceapă deja al doilea volum, care îi poartă semnătura.

Povestea Francescăi şi a cărţii ei de poveşti şi poezii “De prin Stratosferă" a început dintr-o joacă. Elevă în clasa a IV-a la Şcoala Mark Twain, Francesca a pornit la drum după ce a studiat anul trecut la orele de cercetare, cum pot oamenii să-și exprimă gândurile, ideile și sentimentele prin scris. Cursurile i-au oferit posibilitatea să studieze și să experimenteze diferite tipuri de text, să înțeleagă etapele procesului de scriere și să observe cum scrisul poate fi îmbogățit prin diverse alte forme de artă.  

"Când am descoperit cât de bine scriu povești, în clasa a III-a, am hotărât să le adun pe cele mai bune într-o carte. M-au susținut profesoarele mele, Anca Cristache şi Bianca Șerban, și mama mea. Scrisul pentru mine înseamnă artă, pasiune, libertate și vise. Ideile pentru poveștile mele își împletesc codițe între imaginație și lumea reală. Îmi place să scriu că să împărtășesc poveștile cu alți copii. Sentimentul pe care îl am după ce am publicat prima carte este de bucurie că am reușit și că oamenii îmi cumpără și citesc poveștile. Sunt motivată să o scriu pe următoarea. Am ajuns deja la capitolul II. Cartea este despre un grup de prieteni care pleacă în diverse călătorii și au multe aventuri interesante și amuzante", a mărturisit Francesca, autoarea cărţii. 

Volumul este ilustrat frumos de un artist plastic şi grafician, tocmai pentru a-i atrege pe cei mici să-l descopere.

Mai multe