Povestea incredibilă a taximetristului agresat la Tulcea! A fost violat de o clientă sub ameninţarea cuţitului!
Totul a început miercuri după amiază, în jurul orei 13.00. Luminiţa a sunat la firma de taxi pentru a comanda nişte cumpărături (plătea contravaloarea cumpărăturilor şi a cursei respective).
Mai pe seară, femeia a comandat o sticlă de vin, apoi încă o sticlă de vin. I-a plăcut taximetristul care îi aducea comenzile şi a reuşit să obţină numărul lui de telefon (cel mai probabil de la dispecerat).
L-a sunat din nou pentru a-i aduce din o sticlă de vin, iar când acesta a ajuns în faţa uşii, la miezul nopţii, femeia l-ar fi tras în cameră (există posibilitatea ca bărbatului să fi fost invitat şi să fi intrat voluntar).
Cert este că în cameră Luminiţa a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi l-a obligat pe Nicolae să întreţină relaţii sexuale orale cu ea.
După aceea, aflată în stare avansată de ebrietate şi supărată pe faptul că bărbatul se afla în imposibilitatea de a întreţine relaţii sexuale normale cu ea, femeia l-a lovit cu acelaşi cuţit pe care îl folosise pentru a-l ameninţa. Taximetristul a reuşit să bareze cu mâna prima lovitură de cuţit, dar a doua l-a rănit la nivelul capului: are o tăietură de 10 centimetri.
„Femeia de 30 de ani nu are antecedente penale. La momentul de faţă, în cauză se efectuează cercetări sub acuzaţiile de lipsire de libertate, viol şi tentativă de omor. Viaţa bărbatului nu a fost pusă în pericol, dar modul de operare, faptul că a fost înjunghiat, determină această încadrare juridică a faptei“, a precizat procurorul de caz, Daniel Iftinchi.
„Bărbatul este stabil, în afara oricărui pericol. A primit îngrijiri medicale din partea cadrelor de la Unitatea de Primiri urgenţe. Femeia de 30 de ani este internată la Secţia de Psihiatrie a spitalului judeţean“, a precizat managerul spitalului, dr. Neviser Zaharcu.