Povestea interlopului român care s-a predat după 7 ani: «Sunt sătul să nu mă găsiţi»

20 martie 2017 20:39   Național
Ultima actualizare:

Cel mai cunoscut interlop din Alba a ajuns la închisoare după şapte ani în care a fost căutat prin toate ungherele. Dar nu pentru că l-ar fi prins Poliţia Română! Raul Rus, zis Pricu, s-a hotărât să se predea pentru că se săturase să fugă.

Condamnat definitiv la 5 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul ”Prostituate pentru VIP-uri”, Raul Rus (39 de ani), zis Pricu, era cunoscut drept liderul interlopilor din Arad. Cu o “carieră” de infractor de peste 15 ani, aceasta era a treia condamnare cu executare, însumând 17 ani de închisoare.

Dar n-a mai apucat să-şi ispăşească pedepsele pentru că a fugit din ţară în 2010. Deşi era urmărit la nivel european şi internaţional, nu a fost găsit de autorităţi timp de 7 ani. Înainte de a fugi din ţară, Pricu s-a căsătorit şi a preluat numele soţiei - Hancheş pentru a fi găsit mai greu de autorităţi, scrie adevarul.ro.

Cei doi au divorţat în 2011. Raul Rus şi-a făcut două conturi pe Facebook unde posta periodic fotografii din diferite oraşe din Italia, Spania, Germania, Anglia, Franţa şi comenta ironic la adresa celor care ar fi trebuit să îl caute.

În tot acest timp, Pricu şi-a ”format” un cerc de câteva sute de fani pentru care a devenit aproape un ”erou”. Zilele trecute, el s-a hotărât să se predea.

”Sunt sătul să tot fug şi voi să nu mă găsiţi... Aşa că m-am hotărât să vin acasă. Să ştie lumea că vin acasă nu să văd la ştiri că am fost prins. Dreptatea nu mi-o dă nimeni, mi-o fac eu”, a scris Raul Rus în 14 martie 2017 pe pagina de Facebook.

Peste două zile, pe 16 martie, a fost reţinut la vama Borş şi depus în Penitenciarul Arad. Pricu s-a predat într-un moment propice.

Nu mai are nici un dosar penal, iar din condamnarea actuală poate scăpa condiţionat în maximum 3 ani şi 6 luni.

Sentinţa finală pronunţată în februarie 2014 nu mai cuprinde şi ”coada” de 1.027 de zile, din 2008, care i-ar fi lungit cu aproape 3 ani pedeapsa.

Mai multe