Povestea lui „Casanova de România“. Cine a fost Leonard Nae, tenorul care a frânt mii de inimi

4 iulie 2018 15:40   Național
Ultima actualizare:

Puţină lume ştie, dar, în urmă cu un secol, un tenor român îi făcea, în inimile fanelor din toată lumea, o concurenţă teribilă lui Rudolph Valentino, marelui crai al cinematografiei mondiale. S-a născut într-o mahala, apoi a fost celebru, dar a murit sărac.

A frânt mii de inimi acum un secol, a fost un mare tenor, dar puțini știu că Leonard, supranumit ”Casanova de România” a murit sărac și singur, la doar 42 de ani.

Leonard Nae s-a născut în 1886 într-o mahala a Galaţiului, a cucerit mii de femei, dar şi marile scene ale lumii. În zilele noastre, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă din Galaţi îi poartă numele, iar în faţa sălii de spectacole a fost ridicată o statuie a artistului, scrie adevarul.ro.

Puţină lume ştie, dar, în urmă cu un secol, un tenor român îi făcea, în inimile fanelor din toată lumea, o concurenţă teribilă lui Rudolph Valentino, marelui crai al cinematografiei mondiale.  Tenorul Leonard Nae (cunoscut mai mult ca Nae Leonard) a fost toată viaţa lui doar june-prim al marilor scene, fiind în centrul unei eterne poveşti romantice despre talent şi succes.

Este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari tenori pe care i-a dat România, dar, în acelaşi timp, este considerat şi un adevărat „sex simbol” al începutului secolului al XX-lea. 

Mii de femei i-au căzut în brațe lui Leonard

Legenda spune că mii de femei i-ar fi căzut în braţe în fulminanta lui carieră (a murit la doar 42 de ani, în anul 1928), iar alte câteva zeci de mii dormeau cu fotografia lui sub pernă, scrie adevarul.ro.

Spectatorii i-au zis „Prinţul operetei”, însă o mare parte din viaţa lui n-a fost nici pe departe de prinţ, căci Leonard s-ar căznit să răzbată prin mari probleme materiale. A fost rodul unei iubiri internaţionale: tatăl său, Constantin Nae, era mecanic de locomotivă, iar mama lui, pe nume Carolina Schäffer, era o frumoasă austriacă ajunsă la malul Dunării ca guvernantă.

Chiar dacă a murit tânără, Carolina a apucat să sădească în mintea fiului ei pasiunea pentru valsul vienez, pentru muzică şi artă, în general. De la tatăl său, marele tenor a moştenit dragostea de libertate şi mândria, dar şi sărăcia, căci un slujbaş al căilor ferate, văduv pe deasupra, nu-i putea oferi prea multe din punct de vedere material. Însă nici nu l-a abandonat în căutarea carierei artistice.

Leonard a debutat la 15 ani

Tânărul Leonard Nae a păşit întâia dată pe o scenă la Teatrul Moldavia din Buzău, cu ocazia unei serbări şcolare, la 15 ani. A avut succes convingător, aşa că tatăl său l-a înscris la una dintre şcolile bucureştene bune de artă dramatică şi muzică. Se spune că, încă de pe atunci, chipeşul adolescent primea deja biletele de dragoste. În anul 1903, Leornard a absolvit şcoala şi, pentru a-şi putea continua studiile, s-a angajat în trupa lui Nicu Poenaru. Era sărac, locuia cu gazdă într-o mahala a Bucureştiului, dar avea doar 16 ani şi-şi permitea fericirea de a trăi în lumea actorilor.

Debut fulminant în „Văduva veselă”

În iunie 1907, adică la doar 19 ani, Leonard Nae a fost distribuit în rolul Danilo din ”Văduva Veselă”, de Franz Lehar, spectacol jucat la Grădina Oteteleşanu. Publicul l-a aplaudat pe artist, frenetic, minute în şir. Criticii au consemnat: „căldura vocii tânărului tenor, magnetismul privirii sale şi mai ales calităţile lui de artist dramatic au vrăjit publicul”.

Cariera triumfală a ”Prințului” Leonard

După triumful din „Văduva Veselă”, Leonard a devenit artistul român cu cea mai mare priză la public, în special la cel feminin. Au fost tipărite mii şi mii de ilustraţii cu chipul său pentru că toate femeile doreau să-l aibă. A devenit idolul româncelor din primele decenii ale secolului al XX-lea. Toate îl adorau, fie ele adolescente sau femei rostuite, într-un soi de isterie naţională. Leonard a devenit în scurt timp cel mai bine plătit artist al momentului, fiind copleşit cu daruri.

Magazinele din Bucureşti şi din provincie îşi puseseră firme cu numele său. Toată pleiada personajelor jucate, prinţ, bandit, cerşetor, sau conte, naşte o industrie a chipului său. Primște o bursă pentru lecţii de canto la Paris.

Reîntors la Bucureşti, poartă ca la Paris „ţilindrul”, agaţă ţigara în colţul buzelor, priveşte altfel lumea. Cu apariţia sa de poveste înnebuneşte toate femeile.

Leonard moare la 42 de ani

La 40 de ani, Nae Leonard avusese deja nenumărate aventuri şi două mariaje desfăcute. Viaţa trăită cu intensitate maximă i-a ruinat sănătatea faimosului tenor. Era fumător şi băutor de cafea „înrăit”. Tuşea dar credea că de vină sunt ţigările. În acea perioadă, a fost angajat pentru a susţine spectacole în Franţa, cu spectacolul “Baiadera”. Avea frecvent febră, iar în timpul unei reprezentaţii, s-a prăbuşit pe scenă. Abia atunci a acceptat să fie consultat de un medic şi avea să afle că suferă de tuberculoză. S-a întors în ţară, iar la scurt a avut ultima lui reprezentaţie.

Bolnav şi sărac, pentru că nu-şi putea permite internarea într-un sanatoriu, Leonard s-a retras la Câmpulung, unde se mutase tatăl său după pensionare. Acolo avea să moară, într-o seară de decembrie a anului 1928, privind pe ferestră în timp ce asculta la gramofon „Contesa Maritza”. Avea doar 42 de ani.

Sursa: adevarul.ro, „Leonard, soldatul de ciocolată”, scrisă de Gaby Michailescu, Editura Muzicală – 1984

Mai multe