Povestea lui este sfâșietoare. A scăpat cu greu din ghearele temutului virus, dar își plânge soția răpusă de Covid-19

26 mai 2020 13:11   Național
Ultima actualizare:

Csaba Kalas are 50 de ani și era un bărbat sănătos și în putere. Totul a început cu simptome de răceală, dar, pe zi ce trecea, boala se agrava. A ajuns la spital cu probleme de respirație și a aflat că are coronavirus. La fel și soția lui. Bărbatul a scăpat cu greu din ghearele temutului virus, însă soția lui a pierdut lupta. Acum, își plânge soția răpusă de Covid-19 .

Csaba Kalas este din Reghin, din familie de muzicanți. Face instrumente muzicale cu pasiune, iar calitatea i-a fost recunoscută.

Vioara lui unicat este prezentată în catalogul de la Cremona, Italia, centrul mondial al lutierilor. Zi de zi, bărbatul, de 50 de ani, își ducea traiul în atelier, cu munca lui creativă.

Dar iată că într-o zi liniștea i-a fost tulburată pentru totdeauna. Prima care s-a îmbolnăvit a fost soția sa, Ebony, de 47 de ani. Imediat și el. Au crezut că este o simplă răceală. S-au tratat cu paracetamol, însă, virusul a fost unul virulent. Și-au pierdut gustul şi mirosul și nu mai puteau resipira.

La spital, la Târgu Mureş, au aflat că au Covid-19. Inamicul invizibil i-a răpus soţia, care nu avea alte boli. Plămânii i-au fost devastaţi şi a făcut infarct după două săptămâni de internare.

“Este cumplit să nu mai ai aer, să te chinuieşi pe patul de spital cu moartea în faţă, iar virusul invizibil să-ţi răpească jumătatea pentru totdeauna. Lupta la mine a fost transpiraţie abundentă, durere în piept şi temperatură. Frisoanele erau cumplite din cauza temperaturii. M-am trezit şi de şase ori noaptea că să-mi schimb pijamaua. Nu ai aer. Încerci din răsputeri să tragi aer şi intri în panică. Doamna doctor Gârbovan, să-i dea Dumnezeu sănătate, efectiv avea grijă de parcă era mama noastră. Şi doctorii, şi asistentele transpiră de curge apa pe ele. Eu am întâlnit trei persoane care Îi mulţumesc lui Dumnezeu că le-a trimis la patul meu. Era asistenta Ionela, era asistenta Ancuţa care plângeau. Ionela nu şi-a văzut de două luni copilaşul mic. Au două sau trei perechi de mănuşi şi trebuie să-ţi pună branulă. Şi curge apa pe... Dacă au ochelari, aburesc ochelarii. E un chin!”, a povestit Csaba Kalas pentru Știrile TVR.

Își amintește că degetele i se încleștau, avea spasme. Pierduse toate vitaminele din corp din cauza diareei. Ieșea la toaletă și de nouă ori pe zi. Lutierul s-a chinuit trei săptămâni pe patul de spital până să scape de virus.

La încă trei săptămâni de la externare încă luptă cu sechelele bolii, dar și cu suferința. El a scăpat, dar soția a murit chinuită de coronavirus. Îi roagă pe români să creadă că acest virus ucigaș există și îi pune la pământ chiar și pe cei sănătoși.

Csaba Kalas: ”Aş pune 15 măşti pe faţă, ca nu cumva să se mai întâmple”

”Să-i ferească Dumnezeu, să nu păţească nimeni ce am păţit eu, ce am văzut că au păţit alţii! E cumplit. Gândiţi-vă că sunt care ar dori, ar dori să poată să meargă şi nu mai pot. Să trăim, oameni buni! Să trăim! Restul nu contează nimic. Aş pune 15 măşti pe faţă, ca nu cumva să se mai întâmple. Purtaţi măştile astea, vă rog frumos! Şi mănuşile acelea, şi dezinfectantele! Încă nu s-a terminat. Când doamna doctor sau o asistentă are 40 de oameni la care trebuie să le dea la oră fixă injecţiile, antibioticele, cum credeţi că se poate face faţă? Nu se poate. Apăraţi-vă, oameni buni! Uitaţi-vă la mine şi îmbrăţişaţi-vă soţia sau soţul! Şi gândiţi-vă că voi încă puteţi!”, spune cu lacrimi îm ochi Csaba.

Își strânge la piept vioara! A prins viață în mâinile lui și urmează ca o altă bucată de lemn să ia formă.

Îl va transforma într-un instrument unicat, care ne va face sufletul să vibreze atunci când va încăpea pe mâinile altui artist. De data asta a unui virtuoz.

Până astăzi, 26 mai, în România, au fost confirmate 18.429 de cazuri de coronavirus, dintre care 146 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Dintre acestea, 11.874 au fost declarate vindecate și au avut loc 1.210 decese. La ATI sunt, în acest moment, 181 de pacienți.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/alida-moise-sefa-de-la-spitalul-gerota-dupa-ce-scapat-din-ghearele-mortii-ar-trebui-sa

https://www.click.ro/news/national/exclusiv-povestea-pacientului-37-alin-fost-pe-moarte-dar-de-paste-va-fi-acasa

https://www.click.ro/news/national/povestea-pacientului-36-cu-plamanii-distrusi-zece-pompieri-smurd-l-au-carat-fara

Mai multe