Povestea «maşinii de sex» care a înnebunit sute de femei. Terente, marele amant al româncelor
Cel mai focos amant român, cunoscut pentru performanţele lui sexuale, a fost celebrul haiduc Terente. În jurul abilităţii lui de a face amor s-au creat numeroase legende, iar organul său genital a fost conservat ca o adevărată relicvă.
Celebrul haiduc care bântuia bălţile Brăilei şi canalele Dunării. se numea, de fapt, Ştefan Vasali, era lipovean la origine şi locuia în satele pescăreşti din zona Brăilei. A lucrat şi în Marina Militară, ajungând căpitan de şlep. Terente s-a apucat de jefuit, după două căsătorii eşuate. Una în care i-au murit soţia şi copiii de ciumă, iar în celalaltă a fost înşelat de nevastă, motiv pentru care a înjunghiat-o.
Fuge apoi pe grindurile Dunării şi duce o viaţă de bandit, jefuind pescarii şi, mai apoi, navele comerciale. Comite mai mult omoruri, iar amploarea jafurilor lui Terente şi a bandei sale îi face pe pe şefii prefecturilor din Brăila şi din Tulcea să pună un premiu de 200.000 de lei, o sumă fabuloasă, pe capul lui Terente.
În plus, zona în care opera era considerată zonă de război şi încercuită. Terente a pribegit prin Bulgaria, Serbia şi Grecia, unde şi-a continuat jafurile.
Terente a violat-o până și pe nevasta preotului
În noaptea de Înviere, în 1927, când a revinit la Brăila, a violat-o până şi pe nevasta preotului. Faima lui Terente era uriaşă, povestea sa apărând în toate ziarele importante ale Europei. Banditul mai era faimos încă pentru un lucru. Era căutat nu doar de jandarmi, ci şi de femei. S-a dus vestea performanţelor sale ieşite din comun. Se spune că primea scrisori parfumate de la femei din înalta societate, la care se ducea să facă sex. Şi, se pare, nu dezamăgea niciodată, având în vedere că numărul cererilor se înmulţea. A şi fost ajutat să evadeze din închisoare de o femeie, Didina, impresionată, bineînţeles, de performanţele sale.
Se spune că a a făcut sex cu sute de femei.
Penisul lui Terente, păstrat în formol zeci de ani
Secretul îl constituia, se pare, penisul său lung de 22 de centimetri, păstrat multă vreme de Institutul ”Mina Minovici” și timp de 82 de ani el a fost material didactic pentru studenții la medicină.
Mai precis, a fost conservat chiar de Mina Minovici, după ce, în 1927, haiducul a fost omorât de jandarmi. Capul şi penisul au fost secţionate de medicul legist Maria Zăhărescu, care le-a trimis la Bucureşti.
Totodată, pe organul genital, Terente îşi tatuase un mesaj mai mult decât elocvent pentru calităţile sale sexuale. De 10 ani, însă, exponatul din Muzeul IML nu este cel original, ci unul anonim (și ceva mai mic) pe care au fost tatuate aceleași înscrisuri pe care le-a „purtat” Terente.
După o viață atât de glorioasă, organul care a satisfăcut plăcerile atâtor femei, degradat de formolul în care a stat zeci de ani, a sfârșit la gunoi.