Povestea unor poze celebre. Cum l-au păcălit prietenii pe Mihai Eminescu să se lase fotografiat

23 noiembrie 2012 13:49   Național
Ultima actualizare:

Mihai Eminescu s-a lăsat foarte greu fotografiat de-a lungul vieții. De multe ori, prietenii săi au trebuit să recurgă la adevărate farse pentru a îl fotografia pe marele poet.

Una dintre cele mai cunoscute fotografii ale lui Mihai Eminescu a fost realizată la Iaşi, prin anii 1884 -1885, în atelierul fotografului Nestor Heck. Împrejurările în care a avut loc vizita la atelierul lui Heck şi fotografierea sunt relatate de unul dintre prietenii poetului, A. C. Cuza:

„În sfârşit, într-o zi, vara, profitând de bunele dispoziţii, l-am luat de pe terasa hotelului Traian din Iaşi pe Eminescu, împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V. Grigoriu, şi aşa, îmbrăcat în costumul său alb de vară, cum era, ne-am dus cu toţii la atelierul de fotografie Nestor Heck, strada Lăpuşneanu, nr. 42 unde a consimţit a se fotografia, însă numai în grup, alăturea de noi, ne-am aşezat împreună. După indicaţiile noastre însă, fotograful l-a scos numai pe dânsul".

Click aici pentru a afla care a fost reacția lui Mihai Eminescu după ce și-a dat seama că a fost păcălit!

Mai multe