Povestea veteranului de război care s-a vaccinat la 91 de ani
Are 91 de ani, a trecut printr-un război și a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave. Acum, omenirea trece printr-o altă grea încercare: pandemia de coronavirus. Iar el a ales să se vaccineze.
„Exemplu de moralitate la 91 de ani. Veteranul de război Sabin Husariu s-a vaccinat împotriva COVID-19. Ultimul vaccin important făcut până acum a fost cel împotriva variolei, în urmă cu 85 de ani, pe când avea doar 6 ani”, au anunțat marți dimineața reprezentanții platformei RO Vaccinare.
S-a mai vaccinat acum 85 de ani, împotriva variolei
Sabin Husariu este cu adevărat un supraviețuitor, trecând prin multe încercări de-a lungul vieții. S-a născut într-o localitate defavorizată, cu tatăl refugiat, fiind copil de trupă încă de la vârsta de 12 ani. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și este reprezentant al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala „Avram Iancu” Cluj. „Distinsul veteran de război a ales să se vaccineze pentru că a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave și pentru că vede întotdeauna partea plină a paharului. S-a prezentat la centrul de vaccinare organizat în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, senin și încrezător. Vă mulțumim, domnule Husariu! Sunteți un adevărat exemplu de moralitate”, au mai scris autoritățile pe pagina oficială de Facebook a Platformei naționale de de informare cu privire la vaccinarea anti-COVID-19.
Nu este singurul veteran care alege să lupte, în această perioadă, cu pandemia. Pe 27 ianuarie, veteranii de război Gheorghe Voiculescu (101 ani) și Ion Tănase (99 ani) s-au imunizat la centrul MApN din Bârlad. Cea mai vârstnică persoană programată pentru vaccinare are 102 ani și 7 luni. Cea mai tânără are 15 ani și 11 luni. Potrivit autorităților, este vorba despre o fată care va împlini 16 ani înainte cu 9 zile de vaccinare.