Prefectul Capitalei anunță că școlile și grădinițele nu trec încă în scenariul roşu. Controverse pe tema infectării din București

13 octombrie 2020 16:17   Național
Ultima actualizare:

Uite scenariul roșu nu e scenariul roșu. Autoritățile s-au contrazis marți pe tema ratei de incidență a îmbolnăvirilor de Covid. Prefectul Capitalei Gheorghe Cojanu a declarat, după ce a avut marţi consultări cu ministrul Educaţiei Monica Anisie şi reprezentanţii DSP Bucureşti, că nu se va trece deocamdată la scenariul roşu pentru grădiniţele şi şcolile din Capitală.

Capitala României a luat foc marți, după ce s-a Institutul Național de Sănătate Publică a comunicat rata de incidență a îmbolnăvirilor: 3, 1 la mie. Surprinzător a venit altă cifră de la Grupul de Comunicare Strategică care susținea că rata e de fapt 2,69 la mia de locuitori.

Anunțul prefectului despre rata de incidență

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu s-a sfătuit cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și a decretat că are dreptate Grupul de Comunicare Strategică.”Rata de incidenţă este marţi de 2,69 la mia de locuitori, a adăugat prefectul. Dacă durează trei zile la rând creşterea, după ce se trece de rata 3, atunci vom lua o hotărâre în cadrul Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, la recomandarea DSP”, a precizat prefectul Capitalei. Cojanu a mai afirmat că nu este cazul să existe o carantinare a unor zone din Bucureşti.

”INSP a comunicat o cifră din eroare. A rectificat. Rata pe ziua de azi e de 2,69. Vă spunea doamna ministru că la o rata de incidenţă de 3 vom lua măsurile de a trece şcolile pe scenariul roşu. (...) După ce se va depăşi această cifră de 3, vom lua măsuri, dar nu vom lua la 3,01. Soluţiile stabilite de către minister, DSP a fost de trecere în scenariu roşu atât a grădiniţelor cât şi a unităţilor de învăţământ, tot ce este preuniversitar. Dacă durează trei zile la rând creşterea, după ce se trece de rata 3, atunci vom lua o hotărâre în cadrul CMBSU, la recomandarea DSP. Aşteptăm un palier de trei zile să vedem că cifra creşte şi atunci rapid vom da o hotărâre de Consiliu. Dacă vor exista zone în Bucureşti care urmează a fi carantinate, vom face acest lucru. Dar nu se pune problema acum. Iată că acum creşterea a fost de 3 unităţi, de ieri până astăzi”, a spus Gheorghe Cojanu potrivit news.ro

De ce au apărut contradicțiile privind rata de incidență a cazurilor Covid

”Conform cărei instituţii avem rata aceasta? Avem datele de la evidenţa populaţiei, dar uitaţi-vă şi dvs în Bucureşti cât s-a construit. Dacă sunt vreo 350.000 de persoane în plus, rata e mai mică evident. V-am spus că populaţia reală nu mai e la 2135.000. Rata de 2,69 de astăzi e la populaţia de 2.500.000. Dacă se ajunge la 3,4 deja atunci vom lua măsuri pentru trecerea în scenariul roşu”, a mai spus Cojanu de ce se contrazic instituțiile pe datele privind rata de incidență.

Populația Capitalei mărul discordiei între instituțiile care numără bolnavii de Covid 

O analiză a hotnews.ro a identificat de ce Institutul Național de Sănătate Publică și Grupul de Comunicare Strategică datelor oficiale de la Statistică nu cad pe aceleași cifre când se referă la incidența cazurilor de coronavirus. Este vorba de populația Capitalei la care se face raportarea:la populația rezidentă sau cea după domiciliu. La 1 ianuarie populația rezidentă din București, adică cea care chiar locuiește în limitele administrativ teritoriale ale Capitalei, era de 1,83 milioane de locuitori. Raportat la această cifră, incidența cazurilor COVID-19 pe ultimele 14 zile este de 3,11 la mia de locuitori, adică peste limita de 3/1000 care ar impune carantinarea orașului. În schimb, Guvernul insistă să folosească o cifră irelevantă pentru situația actuală: populația după domiciliu - 2,1 milioane de persoane.

Citiți și

Au apărut deja primele cazuri de Covid-19 în școli

UPDATE Bucureștiul intră în scenariul roșu? În Capitală s-a depășit rata de 3 infecții la mia de locuitori

Mai multe