Prefectul Capitalei anunță posibilitatea instituirii carantinei pe sectoare în cazul creșterii numărului de îmbolnăviri de Covid
7 octombrie 2020 14:24
Național
Ultima actualizare:
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu a anunțat miercuri modificarea unor restricții sanitare impuse cu doar câteva ore în urmă. Acesta a dezvăluit că specialiștii iau în calcul carantinarea unor sectoare ale Bucureștiului și a unor cartiere, în cazul în care va crește numărul cazurilor de COVID-19.
Miercuri, într-o nouă ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență București au fost modificate mai multe reguli sanitare luate cu o zi în urmă și intrate deja în vigoare. Declarațiile prefectului
Declarațiile prefectului:
- Au fost adoptate trei hotărâri
- Barurile, cluburile și discotecile nu erau incluse în decizia inițială, astfel că prima decizie vizează închiderea acestora
- A doua decizie. Au fost sesizări de la cetățeni care stau foarte aproape de școli. Ne-am gândit și la copii, și la părinții lor că totuși distanța de 100 de metri impusă și în alte județe pentru purtarea măștii este prea mare. Ei vor să aplice masca pe nas și gură la o distanță mai mică. Astfel, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a hotărât ca această distanță să fie micșorată la 50 de metri
- O altă hotărâre a fost luată la propunerea a doi membri ai Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București, care au solicitat interzicerea jocurilor de noroc și a cazinourilor pe raza Capitalei. S-a emis această hotărâre cu amendamentul că nu sunt interzise pariurile și loteriile care eliberează bilet. Ați văzut că la loterie se păstrează distanța când se duce la ghișeu, pune numerele și așteaptă afară. Acolo nu e o problemă
- E posibilă închiderea școlilor în Capitală? Deocamdată nu, dar lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să ne protejăm
- Dacă rata de incidență ajunge la 3 vor fi luate măsuri extreme, stare de urgență. Starea de urgență se adoptă însă de către CNSU. Eu am spus că ne putem aștepta. Ieri, incidența pe București era 1,86 la mia de locuitori
- Este posibilă carantinarea sectoarelor dacă indicele crește
- Ne așteaptă noi restricții în următoarele zile? În următoarele zile nu, luni vom ști cât este noua rată de incidență și vom vedea. Voi solicita incidența defalcată pe sectoare
- Ne uităm pe peroane, în stații, în autobuz, lumea nu prea poartă mască. Constrângerea, deocamdată, este amenda
- Se iau și alte măsuri chiar dacă rata de incidență nu ajunge la 3? Noi nu putem lua măsuri decât când se depășește rata de incidență la 3. În momentul de față nu văd alte restricții care se vor impune
- Nu trebuie să inducem panica în populația Bucureștiului